Îmi fac timp să miros o floare ce-o agăț în treacăt cu privirea în timp ce pășesc hotărât. Știu că inspir dar parcă aș vrea o pauză. Nu mi-o permit. Trec mai departe. O altă zi în care florile îmi zâmbesc dar parcă-s nebun și tot nu le văd dar le miros, iară-și în treacăt. Iarăși fugind spre. Iarăși întind o floare spre nas. O miros. Îi simt parfumul.

Dar parcă cu anii își pierd din miros. Dar parcă mai trece o zi, aceleași flori eu tot, dar parcă mai bătrân. Poate așa mă simt doar îmi zic dar trec anii. Trec și eu. Opresc în gări. Miros, admir, iubesc. Urăsc. TREC. Mai departe, mai spre o altă stație. Alt decor. Sinistru. Dar îl simt la rece.

Parcă sunt un tren. Merg tot înainte. Destinația e undeva la doi pași -cimitir. Dar parcă alții au alta. Aceeași. Iubirile le opresc în loc și ele mă opresc pe mine. Nu-mi place. Trec. Alta. Alte flori, alte mirosuri. Alt parfum. Iar mă opresc. Iar întind floarea spre nas. Iar mă bucur preț de o secundă. Îmi acord atenție îmi zic. Dar ce păcat că durează doar un pic. Îmi spun că pauza a durat prea mult. Apoi plec iar. Mai hotărât. Ies. Uit. Mai tare.

Miroase o floare. Fă-ți timp. Timpul nu-l poți cumpăra cu bani iar fericirea stă în tine. Ce deții e prea puțin și întotdeauna sunt alții mai buni ce dețin mai mult. Ce e bun e din tine. Bucură-te! Trăiește!