Dacă într-unul dintre articolele trecute ziceam că în sfârșit am terminat de vizionat serialul În derivă, cu actorul principal Marcel Iureș, asta după ce o lungă perioadă m-am scremut să țin ochii ațintiți pe ecran și să nu mă plictisesc, acum, nu pot spune că am terminat de citit cartea Demonii, aceasta fiind una dintre activitățile extra pe care mi le-am fixat ca obiective.

Am ajuns la jumătate cu romanul, mă prinde puțin, e interesant chiar dacă a fost scris acum mai bine de 100 de ani, am prins o traducere bună, însă eu când citesc cartea trăiesc odată cu personajele or acolo în carte este vorba de suferință, durere, zbucium, și e greu că nu mă pot detașa și parcă aș trăi eu în locul personajelor acele trăiri.

Astăzi am ieșit în oraș de unul singur până la o Împinge tava din colțul orașului și mi-am făcut un meniu așa cum îmi place mie. Se numește Damone, îi fac reclamă gratuită, pe patron îl cunosc personal, vine multă lume, se mănâncă foarte bine și prețurile sunt decente. Poți găsi ciorbă rădăuțeană, pilaf, piure, șnițele de pui, fasole parcă mai au și mai multe feluri de mâncare toate gustoase. Dacă treceți prin oraș și vreți să mâncați bine vă recomand Damone. Au și prăjituri pentru că văd că se autodeclară cofetărie.

După ospăț și ceva cumpărături m-am pornit pe jos acasă 4 Km din centrul orașului până la mine, cu gândul să-mi oxigenez plămânii și să fac mișcare, să fac pași. Voi ce mai faceți? Cum vă mai petreceți timpul?


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank