Ideea dincolo de formă artistică

Sursa: Wikipedia

Arta conceptuală și-a început drumul în anul 1917, cu de-acum celebra “Fântână” a lui Marcel Duchamp, respinsă de comisia expoziției organizate de Societatea Artiștilor Independenți în același an. Era prima dată când expoziția se organiza în celebrul The Grand Central Palace în New York și deși regulamentul prevedea că vor fi primite creațiile tuturor artiștilor care au plătit taxa de înscriere, „Fântâna” lui Duchamp, un urinal din porțelan semnat R. Mutt, a fost respinsă. Astăzi este recunoscută drept creație reprezentativă de artă conceptuală și a rămas în istoria artei, din păcate doar sub formă de fotografie, pentru că originalul a fost pierdut.

Arta conceptuală a apărut ca o reacție la formalismul artei tradiționale. Esența sa este ideea, conceptul care conduce tot ceea ce înseamnă următorii pași în creație. Este o formă a artei care se bazează extrem de mult pe strategie și planificare și foarte puțin pe execuția în sine care se poate reduce uneori la o serie de instrucțiuni. Elementul estetic devine în arta conceptuală secundar, deci nu încercați să-l găsiți în aceste opere pentru că majoritatea manifestă o indiferență clară pentru eleganța liniei și farmecul culorii.

Printre operele de arta conceptuală reprezentative se numără “Erased De Kooning Drawing” realizată de Robert Rauschenberg în anul 1953. Tabloul a fost creat de Rauschenberg cu scopul de a afla dacă o operă de artă poate fi creată nu prin adăugarea de linii, forme sau culoare, ci prin ștergerea unei opere deja realizate. Este vorba despre un tablou al artistului american Willem de Kooning pe care Rauschenberg l-a șters aproape în totalitate lucrând la el mai mult de două luni cu diferite tehnici de ștergere. În ceea ce privește tabloul originial, nu există nici o fotografie care sa ne spună cum arăta înainte de a fi șters.

 

O operă poate mai aproape de cei pentru care arta conceptuală este mai puțin familiară este “One and Three Chairs” a lui Joseph Kosuth. Opera include trei elemente: un scaun, o fotografie cu un scaun și un text cu definițiile date termenului de scaun așa cum apar în dicționar. Singurul lucru constant în creația lui Kosuth este ideea de scaun, pentru că detaliile compoziției se schimbă în funcție de locația în care este asamblată. Fragmentul cu definiția termenului scaun și o listă cu instrucțiunile autorului sunt elementele care călătoresc dintr-o expoziție în alta. Scaunul se schimbă, cadrul se schimbă. Cel care poziționează creația alege un scaun pe care îl fotografiază în cadrul de expunere ales. Poza este mărită la dimensiunea reală a scaunului și amplasată pe peretele din spatele scaunului, în partea stângă, în timp ce fragmentul din dicționar este amplasat în partea dreaptă.

 

Sursa: Flickr

După cum spunea și Sol Lewitt, în arta conceptuală, “idea devine o mașină care produce artă”, este motorul care generază creația, chiar și în absența artistului. Tot el lăsa posterității un alt adevăr al artei conceptuale și nu numai, accentuând independența uneori greu de înțeles a creațiilor conceptuale de autorii lor, faptul că “Ideile nu sunt proprietatea nimănui. Ele aparțin celor care le înțeleg.”

 

Adăugat de | 2018-01-01T16:40:22+00:00 14 august 2017|Artă|

Lasă un comentariu