Iubiri pierdute. Asta se numară toamna. Lacrimile.

Va fi bine. Inevitabil.

Te mai reîntâlneşti peste mulți ani crezând că focul mai arde.

Dar din cenuşa fostei relații s-a ridicat una nouă. Sau cel puțin urmează.

E ger. Mâncăm cartofi copți şi cu mujdei lângă plita veche. Şi savurăm un ceai cald de soc, bun pentru răceală.

Iubirile nu sunt niciodată pierdute atât timp cât locuiesc încă în minte şi inimă. Câtă vreme şi ele vor, te vor…

Doar noi ne pierdem. Alergând după una, după alta, după bani. După tot ce nu contează cu adevărat.

Dar parcă cine sunt eu să ştiu…?