Nici nu mai știusem de când nu mai simțisem liniște. Veneam cu bicicleta din orășelul nostru frumos unde mersesem cu ceva treabă. Mă oprisem în drum să beau o cafea la un magazin care oferea așa ceva și să mănânc o ciocolată pentru a-mi reface energia.

Stătusem un pic în picioare apoi simțisem nevoia să mă așez pe scaun.

Mi-am aprins o țigară, mi-am tras scrumiera aproape și, mai luam câteva guri de cafea și câteva de apă minerală.

Când scrumez dintr-o dată văd că bețișorul de plastic de la cafea din scrumieră se îndoaie deoarece fusese atins de jarul fierbinte de la țigară. Prisese viață. Eram uimit cum pentru o scurtă perioadă de timp acel băț, lipsit de viață și inert, subt o căldură foarte mare precum este ce a scrumului, se mișcă, la fel ca o râmă. Eram complet absorbit.

Nu mai știam nimic altceva și nu mă mai gândeam nimic altceva decât la acel băț de platic care se mișcă, la fel ca o râmă, când este atins de scrumul fierbinte al țigării. Îl asemănam oarecum cu o râmă. Doar că râma era făcută din carne sau materie vie iar bățul de plastic din…plastic. Și se mișca, își mișca capul ca un șarpe dar doar acolo unde eram atins de căldura extremă din jar, doar atins de o căldura extremă.

Simțeam liniștea de a contempla un fenomen.

Și mă gândeam că orice lucru poate prinde viață, un anumit tip de viață, subt anumite împrejurări. Și că viața acelui băț de plastic nu era cu nimic mai prejos față de viața unei râme. Ba chiar și  mai spectaculoasă.