Un interviu de Bianca Dobrescu

Paul Mușescu a prins gustul fotografiei pe film de aproape doi ani. După ce a participat la întâlnirile grupului Clasa de fotografie I și II organziate de Cristian Bassa, el a publicat s1xte6n, un photobook. Spune că s-a lăsat inspirat de nume sonore din domeniu precum: Josef Koudelka, Henri Cartier-Bresson sau Daido Moriyama. Nu-i plac expozițiile, deși a avut două și crede că fotografia e ca o poartă în lumea altora.

Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru fotografie?
Paul Mușescu: Întâmplător, am observat că este un mod prin care mă pot exprima liber. A contribuit foarte mult la dezvoltarea mea.

La ce vârstă ai luat primul contact cu un aparat foto? Care au fost primele subiecte?
Paul Mușescu: Cu mult timp în urmă. Aveam șase ani și, cotrobăind prin casă, am găsit un aparat vechi. Îmi plăcea și declanșam la întâmplare. Nu-mi amintesc însă care au fost primele subiecte, întrucât declanșam fără să am film în aparat.

De-a lungul timpului te-au inspirat fotografi consacraţi? Care anume?
Paul Mușescu: Josef Koudelka, Henri Cartier-Bresson și Daido Moriyama.

Ce stil ai ales?
Paul Mușescu: Nu am ales niciun stil. Nu cred că există stiluri în fotografie. Consider că viziunea fiecăruia e stilul în sine. Un stil propiu.

O întâmplare amuzantă?
Paul Mușescu:Obișnuiesc să mă îmbrac ca un turist, și prin Centru Vechi intru în grupurile de turiști japonezi. Umblu așa, cu ei, iar într-un final se prind și uneori mai discutăm despre camere sau fotografie, în general.

Ce face ca o fotografie să fie apreciată?
Paul Mușescu: Sentimentul pe care îl ai atunci când o privești.

Care sunt greşelile pe care le-ai făcut la început şi cum ai remediat situaţia?
Paul Mușescu: Fiecare ins care face fotografie are propriul drum. Este foarte neclar ce înseamnă să greșești sau să nu în fotografie. Nu văd ce greșeli aș fi putu face, exprimându-mă în fotografie așa cum sunt.

Ce garantează succesul profesional?
Paul Mușescu: Probabil sinceritatea fotografiilor și sentimentele puternice oferite de acestea.

Povestește-mi despre expoziții, care au fost cele mai importante pentru tine?
Paul Mușescu: Cea mai importantă pentru mine a fost la Allkimik, iar asta pentru că a fost în familie. Nu prea îmi plac expozi?ile. De cele mai multe ori îmi trag un scaun, undeva în spate să nu mă observe nimeni. Doar atunci când sunt convins că nu mă cunosc oamenii, mă duc printr ei, să pot afla păreri sincere. Ca și cum aș fi venti la propria mea expoziție. Însă, repet, nu îmi plac expozițiile, mai degrabă prefer să mă exprim altfel.