Fiecare obiect are o valoare

Unii dintre noi uităm lucrul acesta uneori.

Astăzi o să vă spun povestea bățului de chibrit. Sau a unui ultim băț de chibrit.

Eram acu vreo șapte ani în urmă într-o drumeție prin pădurile locale. Deși cunosc bine zona, la un momendat m-am afundat prea mult în pădure. Făcându-se și seară m-am rătăcit.

Am intrat în panică pentru câteva momente. Apoi m-am liniștit.

Era seară, noapte defapt. Începuse să-mi fie frig, foame și sete. Luasem cu mine mâncare câteva felii de pâine dar deja le consumasem.

Apă nu aveam.

Noapte și frig. Singura lumină era cea a lunii pline, venită în toată spledoarea ei. Eram într-un luminiș. Pentru cei care nu știți ce înseamnă luminiș în pădure vă spun că este o zonă mai puțin populată de arbori de dimensiuni mici, în care mai pătrunde lumina naturală. Venită de la soare sau lună.

Frig și întuneric.

Cum un fumător are întotdeauna ceva de aprins la el așa speram să am și eu. Aveam. Dar ce păcat că mai aveam un singur băț de chibrit.

Un băț de chibrit. Acela era, putea să fie salvatorul meu. Capsa aia minsuculă aproape de pe bețișorul acela de lemn trebuia să se aprindă. Era neapărat nevoie.

Ce mult face…

Atunci mi-am dat pentru prima oară ce înseamnă valoarea unui obiect.

Acel băț de chibrit care nu costă nici măcar un ban.

Aș fi plătit atunci oricât pentru acel băț, acea capsă dacă nu aș fi avut-o.

Era de mare valoare. Dintr-o dată acel băț căpăta valoare și îmi era familiar. Îmi era un prieten și un tovarăș.

Era totul.

Cu el puteam aprinde focul.

Când o să înveți valoarea unui băț de chibrit, a unui singur băț de chibrit, vei fi mai înțelept.