Din grabă sau din cauză că trăim în secolul vitezei, în care lucrurile se schimbă uneori cât clipeşti din ochi, nu ne cunoaştem obiectele pe care le folosim. Când vine vorba de un smartphone, cu atât mai mult.

Ca să divaghez un pic şi să forțez nota pot spune că e valabil şi în cazul copiilor. Sunt părinți care nu ştiu că plozii lor au o aluniță nu ştiu unde sau vreun semn prin nu ştiu ce parte de corp. Şi aşa ajung să îi vadă maturi şi să nu-i cunoască.

Mărturisesc că mi s-a întâmplat şi mie. Un coleg de şcoală mi-a spus că am o aluniță pe ureche. Când mi-am întrebat creatorul (pe taicămiu :)) mi-a spus că nu ştia. M-am simțit, vă dați seama, neglijat, ca un copil căruia nu-i acorzi atenție.

Or semnele astea sunt bine de ştiut. Trebuie să-ți cunoşti corpul şi membrii apropiați să-l cunoască la fel, în special părinții. Aşa e bine, aşa e sănătos. Oricum, la unele locuri de muncă mai speciale se cer informații legate de asta. Mă refer la cele din MAI sau MApN sau altele în genul acesta.

Aşa e şi cu minunățiile acestea care ne ocupă tot mai mult timp numite smartphon-uri sau iPhone-urile. Mai ales iPhon-urile care au tot felul de funcții şi aplicații default. De cele mai multe ori, cei mai mulți dintre posesori nu le cunosc sau nici măcar nu le-au încercat. Sau şi mai rău nici nu le-au deschis vreodată.

Ultimul Update la iOS a venit cu o chestie care e mai mult decât interesantă…ruleta digitală. Poți măsura obiecte cu iPhnone-ul. Acest lucru îl faci folosind o aplicație creată de Apple în acest scop. E foarte mişto şi mi se pare o chestie destul de utilă. Se vedem un pic mai jos aplicația în uz (într-un clip de 26 de secunde).

O altă chestie faină pe care am descoperit-o e Numbers. Aceasta oferă posibilitatea de a lucra cu documente tip excel. Şi vorbim de un telefon aici. Chiar dacă vorbim de iPhone de la care oricum ne aşteptăm la chestii inteligente, tehnologia zic eu a ajuns totuşi la cote înalte.

 

De-asemeni iPhone SE mai are tot felul de chestii pe care nu am apucat încă să le explorez. Chestii faine şi utile.