Am primit o sugestie de articol de la o cititoare de a mea. Cum de mult timp vă ceream să-mi spuneți despre ce v-ar plăcea să scriu, sugestia este mai mult decât binevenită.
Subiectul a foat la alegere, cititoarea dorește doar să fie subiectiv. Cred că până acum sunt destul de subiectiv, adică cam ăsta e fondul meu general actual sentimental – rece.
Firește, ca orice om, am trăit aventuri amoroase, una dintre ele nu o pot uita, sau poate doar nu o pot depăși. Însă în prezența sexului frumos, încerc să mă mențin rece, în prezența fizică, nu online, unde îmi permit să pun emoticoane smiley.
Viața mi-a demonstrat că nu i-ar păsa de mine, că am fost doar o treaptă pentru a se ridica mai sus. Nu sunt blocat în trecut, sau cel puțin așa cred. Nu vreau să devin sentimental, deși parcă ce e rău să devii. În fond oamenii au sentimente, doar persoanele cu autism nu au, nu râd, nu plâng, nu înțeleg glume, nu pot face pe cineva să râdă.
Mi-am trăit viața din plin când a fost de trăit, la viteze sentimentale mari. Am iubit și am fost iubit cu patimă. Pot spune că nu-mi pare rău nici cât e negru sub unghie de asta, de despărțire. Ne-am trăit visul, aventura. Nu vreau mai mult decât aventuri, nu vreau relații serioase, cel puțin pentru moment.
Empatia.
Am empatizat de multe ori. Genul acela de empatie ca atunci când simți nevoia altuia, și i-o îndeplinești fără măcar să-l cunoști. Binele mi s-a întors înapoi de multe ori. Alteori chiar de acele persoane am fost atacat sentimental, verbal. Însă de cele mai multe ori am ajutat și mi s-a întors văzând cu ochii din altă parte binele. Și nu mă refer neapărat material cât suport moral. Am fost acolo pentru ei, când mă sunau noaptea la ora 12 sau 1:00, pentru că nu aveau cu cine vorbi, și ieșeam, și chiar s-au plâns fizic pe umărul meu. Asta mi-a dat de gândit.
Cum? Eu? Un om atât de sentimental pot să fiu un suport? Dar atunci eu ce fac? Pe umărul cui voi plânge când am nevoie? Și am plâns, dar nu pe umărul nimănui, ci în altă parte, fără a mă ști nimeni, și NU din milă față de mine însumi, nu compleșit de greutăți, ci pentru neputința altora, pentru necazul altora. Am izbucnit în plâns efectiv. Nu m-am văzut nimeni. Era în fața unei icoane.
Titlul pare contradictoriu cu ceea ce scriu. Doar am zis că e doar un cuvânt empatia…da, e doar un cuvânt pentru mulți. Însă la anumite nivele chiar empatizăm, și tindem să o facem la nivelul în care suntem jos, în condiții grele. Sau văzând pe alții cât suferă, și nu putem face nimic, la fel cum am făcut eu.
Să-i dai un foc tipei care îți cere un foc la țigară, să-i acorzi o clipă de atenție din timpul tău unei doamne sau unei persoane care se simte dezamăgită de toți și toate, care simte că nu are pe nimeni, asta poate fi numită empatie.
Să simți durerea unui om? Nu e indicat. Poate de asta am izbucnit în plâns când am făcut-o, pentru că i-am simțit durerea. Nu vroia să mi-o transmită, dar totuși i-am simțit-o, și nu am mai putut. Trebuia!
Unii suferă atât de mult încât dacă ți-ar transmite durerea nu ai putea-o simți, atât de mult suferă. Și nu vor ajutați pentru că altfel le-ai lua și ultima urmă de demnitate din ei. Le-ai zdrobi și dramul de orgoliu care le-a mai rămas, pentru a se simți oameni între oameni.
PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE
Foarte tare, felicitari 🙂 ms 🙂
Plăcerea a fost de partea mea 🙂
„Viata mi-a demosntrat ca nu i-ar pasa de mine” am auzit foarte des replica asta din partea barbatiilor. ‘am fost doar o treapta pentru a se ridica mai sus” asta da. Orgoliul asta masculin :)) daca nu este reciproc, ar fi sanatos sa devina 🙂 deoarece da scopul oricarei relatii icepand de la cea profesionala, pana la cea de casatorie, si cea mai patimasa :)) ar trebui sa fie evolutia, indiferent de deznodamnantul ei, orice relatie, inclusiv negativa inclusiv cu final negativ, cum doresti tu, ne ajuta sa evoluam cum? pai mai esti acum ce erai inaine de a o cunoaste? Sa ghicesc nu. Si da ma refer inclusiv sentimental, inclusiv aici ai evoluat 🙂 corect?