Deși aș putea să lucrez mâine, să scriu pe blog sau să-mi petrec timpul efectuând alte sarcini legate de ceea ce mai prestez eu, am ales să nu o fac. Bine, am fost și influențat, ai mei fiind foarte religioși și stricți în privința faptului că Duminica nu se muncește, sub nicio formă.
Dar nu e numai blogul, pur și simplu când e Duminică nu merg la jobul meu offline, nu gătesc, nu prestez nimic, eventual citesc, mă uit la TV sau stau la palavre cu amicii.
Nu știu dacă are vreo importanță faptul acesta dar cred că începe să se instituie o tradiție la mine ca Duminica să nu muncesc nici offline, deși aș putea și pierd niște bani că nu merg la muncă, dar…un mare, „DAR”, e Duminică și nu se cuvine.
Cred că toți cei care lucrează ca freelanceri sau răspund doar în fața lor dacă merg la muncă sau nu, nu ar trebui să muncească o zi pe săptămână măcar, în funcție de credința religioasă, Sâmbăta, Duminica, sau ambele.
Voi munciți Duminica?
Comenteaza