E ușor să arunci cu gunoi verbal în ceea ce nu cunoști. Sau mă rog…scris, căci despre asta vreau să vorbesc în postarea aceasta.

Am început să revizitez bloguri pe care odată le găseam atractive. Ce citesc pe ele…ăla e prost, aia e târfă, celălalt idiot. Într-un cuvânt scot în evidență sau trasează portrete urâte unor personaje reale. Cu scopul de a se slăvi pe sine, de a părea ei ceea ce nu sunt.

Ei, bârfitorii cu blog, mulți de gen masculin, cred că dacă pun într-o lumină proastă pe cineva, ei vor părea mai deștepți, mai buni. Cred că vor primi aplauze la scenă deschisă pentru faptul de a fi arătat cu degetul spre slăbiciunile sau defectele altora. Uitând de calități. Uitând că oamenii au și părți bune. Uitând să-și țină măcar gura.

Râd. Râsul cade în sân, spune o vorbă de pe la noi.

Așa se simt ei mai bine aruncând cu gunoi în ceilalți. Sunt și astfel de persoane. Par, sau mai bine zis vor să pară superiori celor despre care vorbesc. Pot să dau exemple de site-uri unde se diseacă slăbiciunea umană. Unde se pune pe piedestal sinele și totul în jur e prostie. Dar nu vreau. Nu vreau pentru că sper că bloggeri respectivi se vor trezi odată și vor vedea că pot crea conținut și scriind ceva util. Și pot face și critici fără a dori ca articolul respectiv să-i facă pe ei însuși să pară eroii care nu sunt și care nici nu au rost să fie. Eroii perfecțiunii și inteligenței umane. Eroi de carton.

Umilința, în termeni religioși smerenia, neprefăcută, este unul dintre primele semne ale inteligenței.  Când o vezi apleacă-te umil în fața ei. Pentru că e o piatră prețioasă ce se găsește rar.

Cineva îmi spunea că cine vorbește de rău pe altul vorbește defapt despre sine.

Știu. E greu să ai repere și valori într-o lume care se schimbă pe zi ce trece. Într-o lume în care pentru mulți doar banul mai contează. Dacă i-ai întreba pe cei cu bani mulți, mult mai mulți decât cei care latră în vânt și care visează la sume imense curgându-le balele, cei cu bani mulți ți-ar răspunde că sănătatea primează. Bunătatea și buna purtare.

E greu. Dar ce te costă dacă încerci? Ce te costă dacă vorbești/scrii de bine? Aruncând cu vorbe urâte nu te poți aștepta decât să-ți vină și ție rândul.

Nu judec.

Și vreau doar să subliniez importanța trăsăturii umane din care ne-am născut majoritatea dintre noi. Dragostea. Puteam să o numesc altfel, de exemplu sentiment. Am numit-o totuși trăsătură…

Știu că e greu fără să bârfești și să critici aproapele, fără să arunci cu noroi în el. Știu aceasta pentru că eu însumi am făcut-o. Pe drept și pe nedrept. Împins poate de slăbiciunea de a părea cumva mai bun în ochii celui căruia îi spuneam bârfa. Pentru asta vreau iertartea.

Dacă o primesc mă bucur. Dacă nu mă rog măcar celui de sus să șteargă din cartea inimi vorbele urâte pe care le-am spus despre alte persoane.

Sunt atâtea subiecte de dezbătut. Ce-ar fi să lăsăm ura la o parte. Măcar acum. Măcar în săptămâna mare.