…frunze cad. Tot toamnă tânără și călduroasă. Tot pe-aici. Lucrurile o să se schimbe în bine cândva și în țara aceasta tot îmi spun.

Încă mai sper. Pentru că speranța moare ultima. Toți plecați alergând peste hotare după confort sau după ce au văzut la alții că au. Idei proprii și originale mai puțin.

Puțini rabdă și doar câțiva mai îndură sărăcia pentru demnitate când alții și-o vând la străini pentru o mie de euro în plus.

Suflete vândute. Țări făcute de rușine de cele mai multe ori. Și nici măcar nu-și dau seama.

Epatări. Mașini scumpe, nu fiabile, scumpe plimbă oameni frustrați care sunt mulțumiți preț de câteva secunde când trec pe lângă o Dacia Logan, apoi merg din nou pe drumul pierzării. Pe drumul în care familii se destramă, frați și surori se despart din cauză că au vrut mai mult și s-au împrumutat prin bănci.

Telefoane sună. Mesaje. Băncile dau în judecată și iau case. E haos.

E România, Moldova sau diaspora.

Plecați îndură și tot nu au.

Se mai bucură preț de câteva zile de concediu. Apoi apar iarăși frustrări.

Vieți pierdute pentru care nimănui nu-i pasă.

E toamnă. Și e cald ca vara. Suntem în 2019, septembrie…