E greu uneori copilă. Viața e grea. De multe ori găsești răgazul pentru tine preț de câteva luni, ani, zile, minute sau pe răstimpuri. Apoi mergi mai departe. Căci nimeni nu-ți vrea binele și toți caută să profite. Tu gândește pentru tine singură.

Nu te lăsa făcută de bani. Pentru că banii te fac ușor. Și poate îi și faci ușor uneori.

Mergi înainte. Pe drumul tău. Uneori chiar și fără direcție cum merg eu acum. Înainte. Mai greu sau mai ușor. Cu certuri sau fără. Neliniști poate legate de viitor. Nu ceda fără luptă. Lasă banii și mușchii. Pune preț pe valori spirituale. Și ai să vezi că dragostea vindecă.

Iubește mai presus de toate. Iubește mult.

Și mai lasă din orgoliu. Lasă și de la tine. Și o să fie bine.

Nu-ți pierde nădejdea. Sau dacă ți-o pierzi mergi și așa înainte.

Fă ce ți-ai propus. Dar ai grijă ce faci să faci bine și prin ce faci să nu deranjezi pe alții sau să trezești invidie. Iubește-ți familia. Ascultă-i ce au de spus și fă-te ascultată!

Pune preț pe dragoste căci e trecătoare. Când o primești, mulțumește cerului. Când nu o ai speră. Și ofer-o și tu la rândul tău. Necondiționat.

Nu fii proastă! Prostia e un păcat. Fii rea sau bună. Fii oricine și orice vrei tu. Dar crede în bine.

Fă bani dacă vrei. Cheltuie-i sau strânge-i la saltea.

Fii înțeleaptă când ai ajuns vârsta înțelepciunii. Nu-ți uita anii și uită-te în fiecare dimineață în oglindă.

Nu te lua după mine.

Condu-te singură. Și nu te lăsa condusă de alții. Copilă!!! Dacă primești un sfat ține cont de el.

Dar ia ce-i bun din toate.

Ai răbdare cu oamenii. Răbdare fără margini. Nu luni, nu ani, nu zeci de ani. Ci până la capăt! Până la sfâșitul vieții!

Respectă-te! Nu te lăsa călcată în picioare. Și dacă ai apucat-o pe un drum, mergi pe el drept înainte! Până la capăt!

Ține cont de ce zic, căci nu zic rău.

Învață din greșeli. Nu este om pe lumea aceasta să nu greșească.

Iartă! Și învață să ceri iertare când e evident că ai greșit! Nu contează față de cine. Poate fi oricine pe lumea aceasta până și cel mai nînsemnat om. Căci în cei aparent neînsemnați și proști oameni  zac uneori comori. La fel cum sub un munte de gunoi pot zace zăcăminte de diamant. Dacă ai greșit față de el cere iertare. Aceasta înseamnă că ai suflet nobil. Puiul de orgoliu poate crește în tine ca o pălămidă! Și asta îți mănâncă sufletul. Or fără suflet un om e nimic. O umbra pe pământ trăind din inerție. Și iartă pe cei care îți greșesc chiar înainte de a o face! Fii bună și blândă! Fi aspră! Fi ce trebuie când trebuie!

Urăște dacă e cazul. Dar supărarea ta să nu țină mai mult decât arde un băț de chibrit.

Doar așa ve-i ajunge cineva și doar așa ve-i fi împăcată cu tine.

Fii și harnică și muncește. Ce vrei tu. Dar nu pierde timpul aiurea.

Trăiește-ți viața. Nu te lăsa traită de ea.

Ai grijă de tine! De sănătatea ta și de cei dragi.

Iubește oamenii de tot soiul! Vezi ce are bun fiecare!

Fii înțeleaptă. Fi vicleană dacă e vorba de a rămâne în viață, vie. Căci viclenia și șiretenia e și ea un dat de la Dumnezeu și nu degeaba. Și nu uita de Dumnezeu, adu-ți aminte de el! Dar în același timp recunoaște în oameni și dreptul lor de a trăi și de a rămâne vii și nevătămați. Dreptul lor la fericire…fiecare cum o concepe…

Și nu-ți fă griji pentru mine. Căci de câte ori am picat am urcat mai apoi o treaptă mai sus. Sunt mai tare și mai puternic în caracter cu fiecare minut. Și trupul mi-e zdravăn și pătrunzător în gândire.

Chiar dacă urăști pe cineva să nu urăști mult timp. Iartă la nesfâștit și nu lăsa pe nimeni să-și bată joc de tine, de trupul, mintea și sufletul tău! E ultimul “ordin” pe care ți-l dau!

Trăiește! Și nu mă uita! Poartă-mă cu tine în inimă oriunde mergi!