Am să vă relatez o întâmplare trăită anul trecut în Germania.

După o zi obișnuită de muncă merg la supermarket să-mi refac proviziile de hrană, apă și cele trebuincioase igienei corporale. În fața mea la casă o femeie între două vârste cu o fată de vreo 19 ani.

Femeia își luase alimente, probabil doar ce i se făcuse poftă în drum spre casă și oprise pe la Penny.

La casă, cum e și la noi sunt tot felul de chestii mărunte. De la gumă de mestecat, aparate de ras, jucării, sticluțe de alcool, etc.

Fetița mârâia, fata pardon, că avea 19 ani, mârâia că vrea o păpușă, Maică-sa întinde mâna și îi arată cu degetul spre alcool…”din asta ție, nu păpuși, că doar ai 19 ani, parcă ar fi vrut să-i zică”. Mai ce nu i-ar fi spus fute-te copilă, bea, trăiește-ți viața.

Fetița, pardon, fata, de 19 ani, vroia păpuși în genul celor de 5 ani, și se uita la ele așa cum se uită copilașele.

Maică-sa oftează.

De unde rezultă și retardul mintal. Trăirea veșnică într-o lume a copilăriei. Persoane ce nu se vor adapta niciodată mediului și încadra în societate. Persoane de care trebuie să avem noi grijă, vulnerabile.

Una dintre fostele mele iubite îmi spunea că ea în clasa a 8-a încă se mai juca cu păpuși. Iar maică-sa o obligase să se mărite. Îi găsise un bețivan care o bătea. Îi făcuse un copil, care era și este sănătos. O schimbase. Avea o oarecare responsabilitate și protecție împotriva retardului mintal.

În concluzie, nimic nu e rău. Nici alcoolul, băut când și cât trebuie. Dacă societatea și mas-media blamează și aduc în față exemple negative, în mițile multor persoane, mai ales tinere și vulnerabile psihic, vor lua amploare, în așa fel încât vor sau există posibilitatea să rămână blocați într-o vârstă.

Faza aceea cu mama unei fete care îi arată ce ar trebui să aleagă der pe raft, și arată cu degetul spre alcool, nu o să o uit niciodată. Asta se întâmpla în 2020, Germania.