De la desen, la ilustrații, muzică şi fotografie. Cine este Eduard Militaru

Desenează de când se ştie. Are 22 de ani, studiază arhitectura şi spune că apreciază stilul lui Wes Anderson şi devotamentul lui John Mayer. Cântă, compune la chitară de la 12 ani, iese în lume, fotografiază şi nu numai. Eduard Militaru e curios din fire şi-i place să aprofundeze din cât mai multe domenii.

Cum ai început să desenezi?

Eduard Militaru: Nu ştiu cum, ştiu doar că am început, la un moment dat. Desenez de când mă ştiu si impulsul general a venit din nevoia de a vizualiza anumite gânduri nu doar în mintea mea ci şi fizic. În şcoala generală şi în liceu caietele mele erau de fapt nişte caiete de schițe, deci poate uneori desenul a intervenit şi ca o alternativă la plictiseală. Mai târziu, desenul a devenit ilustrație, iar în prezent lucrările mele sunt reprezentări ale unor stări, amintiri, poveşti, mai mult sau mai puțin stilizate. În paralel, am îndreptat activitatea asta şi către un drum „mai serios” şi în clasa a 11-a am început pregătirea pentru arhitectură unde mi-am mai organizat stilul de lucru.

Ai momente când nu-ți iese deloc ceea ce ți-ai imaginat? Cum le depăşeşti?

Eduard Militaru: Cred că aproape mereu am astfel de momente. Deseori se întâmplă pentru că nu reuşesc să mă concentrez complet pe ceea ce fac ori nu-mi ating starea care ar trebui să se transpună în lucrarea respectivă. Si atunci mă opresc, fac o pauză, ma uit la un film, mă plimb cu bicicleta si revin şi o iau de la început. Bineînțeles că până să fac pauză mă umplu de draci şi-mi spun că ar trebui să nu mă mai ocup cu asta niciodată. De curând am avut de ilustrat un portret al unei familii pentru un botez şi pur şi simplu nu reuşeam să ating personalitatea fiecăruia. Am umplut jumătate de carnet de schițe care nu se-ndreptau către ce aveam eu în minte şi m-am enervat şi am zis că o las baltă cu totul. Am lăsat-o baltă doar o zi. M-am întors cu altă energie şi am terminat ilustrația. De obicei, dacă desenez sau creez ceva în alt domeniu, evit să o fac doar de dragul de a o face şi atunci mai bine astept să fiu încărcat cu starea potrivită. Ah şi muzica. Muzica ajută foarte mult.

Cât de mult te influențează părerile celor din jur?

Eduard Militaru: Dacă te referi la critici, mă ajută. Dacă e vorba de „hatereală”, trece pe lângă mine. Internetul îți dă posibilitatea să alegi. Nu-ți place ceva şi nu empatizezi cu un lucru, ignori. Cum zicea fetița aia blondă? „Haters gonna hate”. Altfel, prefer de o mie de ori un client care îmi spune dacă nu-i place ce am desenat şi vine cu sugestii, chiar dacă redesenez acelaşi lucru de 10 ori, decât cineva care spune: „da, e drăguț, multumesc!” Şi de fapt să fie dezamăgit. Sunt încă la început aşa că orice părere contează pentru mine atâta timp cât trece de filtrul ăsta dintre ură şi critică. Bineînțeles, aprecierile şi cuvintele de bine mă susțin şi mă motivează să împart si cu alții ceea ce creez eu, că de creat nu mă voi opri, clar.

Ce alte forme de exprimare artistică ai încercat? Te tentează să încerci altele? Care anume?

Eduard Militaru: Cred că mă caracterizează dorința asta eliberatoare de a împărtăşi ideile, de a le transforma în ceva tangibil, pentru că mi-am dat seama că multe dintre ele nu rămân, ci se pierd, iar când vreau să mă întorc la ele, sunt deja înlocuite cu altele noi. Consider că indiferent ce etichetă îți pui, artist, ilustrator, regizor, cântăreț, fotograf, creator, ceea ce te defineşte este acel cineva care crede în ideile şi în punctele sale de vedere atât de mult încât simte că ele trebuie împărtăsite. Aşa că, mânat de sentimentul ăsta, am încercat să-mi eliberez stările şi ideile prin muzică, film, fotografie şi, bineînțeles, ilustrație. Cânt şi compun la chitară, dar şi la alte instrumente de la 12 ani, iar cu fotografia şi filmul cochetez tot de pe atunci. Sunt o fire curioasă şi îmi place să învăț câte ceva din cât mai multe domenii. Nu ştiu dacă m-ar tenta să încerc şi altele, probabil aş fi făcut-o până acum, dar dacă voi simți nevoia, se va întâmpla fără să-mi dau seama.

Unde-ți găseşti inspirația?

Eduard Militaru: Unde nu o caut de obicei. Este ceva ce am corectat în ultima vreme. Obişnuiam să îmi caut forțat inspirația sau să aştept să fiu servit de divinitate cu ceva măreț şi mi-am dat seama că inspirația îmi oferea „subiecte” în subconştient, doar că nu le dădeam atenție pentru că mi se păreau neimportante doar pentru că eram prea ocupat să caut ceva anume. Privind retrospectiv, sunt inspirat, clişeistic, de viață. Par exemple, îmi place iarna, îmi place Crăciunul, asta îmi dă o stare, starea se transformă într-o amintire, o imagine, o reinterpretare sau un simbol şi pac, uite inspirația. Alteori poate doar o poveste a cuiva pe care am auzit-o întâmplător se poate transforma în ceva concret.

Ce personalități din sfera ta de activitate apreciezi la nivel național şi internațional? De ce?

Eduard Militaru: Deşi urmăresc ocazional anumiți oameni în ale căror idei mă regăsesc, am stat ceva timp să numesc măcar unul, ceea ce m-a făcut să renunț la a mai căuta nişte nume şi mi-am dat seama că se întâmplă asta din cauză că nu apreciez neapărat persoana, ci mai mult ideile lor. Poate că din cauza asta noi subscriem şi dăm follow atâtor personalități şi niciodată nu putem spune că ne-am oprit. Îmi pare rău, dar aparent sunt incapabil să numesc câteva nume pentru că nu m-aş mai opri. Aş putea spune că apreciez stilul lui Wes Anderson sau devotamentul şi talentul lui John Mayer, dar ar fi doar nişte titluri după care cineva şi-ar face o idee despre pasiunile mele. Îmi place să descopăr zilnic tineri ilustratori pe instagram de exemplu, nu neapărat foarte cunoscuți.

Care este cea mai plăcută latură a muncii tale şi cum arată o zi de muncă?

Eduard Militaru: Cea mai plăcută latură este momentul în care cineva se identifică cu ceva ce eu am creat. În momentul ăla, creația mea nu-mi mai aparține, devine povestea altcuiva, desenul altcuiva, personajul altcuiva. Nu ştiu de ce, dar e un sentiment plăcut. Relaționez cu cineva altfel decât prin vorbe. O zi de muncă este o zi ca oricare alta. De asta nici nu o pot numi muncă. Încep ziua cu mişcare, fie că alerg, merg pe bicicletă sau îmi fac un mic antrenament în casă, important e să mă pun în mişcare, altfel voi lenevi toată ziua. Apoi, dacă am un job primit, mă aşez la birou şi-mi fac un plan, îmi aşez toate ustensilele la îndemână, îmi fac rapid un playlist, strecor şi un ceai cu lapte printre hârtii şi acuarele şi încerc să mă țin ocupat cât pot de mult. Dacă sunt în toane bune, prefer să nu mă ridic de la birou până nu termin, altfel simt că mă deconectez dacă fac pauze. În cazul în care lucrarea respectivă se întinde pe mai multe zile, lucrurile se schimbă. Închei ziua tot cu mişcare ca să pot dormi liniştit.

Care sunt greşelile pe care le-ai făcut la început şi cum ai remediat situaţia?

Eduard Militaru: Timpul pierdut şi prost investit. Mereu (mă includ) ne plângem că nu avem destul timp. Greşit. Avem timp din plin, dar îl pierdem inutil. Am avut atât de multe momente în care timpul pe care ar fi trebuit să-l maximizez printr-o activitate îl pierdeam pentru că mă gândeam la cât de puțin timp am. Momentele în care punem pauză şi în care nu suntem productivi sunt momentele în care începem să ne facem griji şi să intrăm în depresie. Pentru mine, timpul este cea mai importantă resursă şi greşeala mea este că uneori am pierdut-o. Simt că atunci când am o activitate, am şi o realizare aşa că asta este ceea ce am remediat ulterior şi încă lucrez la asta. Încerc să am mereu ceva de făcut şi să schimb „îmi doresc să am timp să mă plictisesc” cu „mă bucur că nu am timp să mă plictisesc”.

Câştigi din asta? Cât într-un an/lunar/pe proiect în medie?

Eduard Militaru: Da. Depinde de proiecte. Uneori pot să am trei proiecte pe lună, alteori niciunul în două luni, alteori două într-un an. Aşa că momentan nu îmi asigură un trai liniştit, dar destul cât să „nu mor de foame”.

Ce planuri ai în viitorul apropiat?

Eduard Militaru: În prezent lucrez la un calendar pentru anul 2017, ilustrat desigur, care va fi gata în iarnă. Ar mai fi câteva proiecte personale, dar le voi dezvălui treptat pe blog (twolittleboxes.com). În rest, plănuiesc să fiu mai productiv şi mai organizat.

Foloseşti programe pe PC sau lucrezi de mână? Dacă foloseşti programe, care anume?

Eduard Militaru: Sunt destul de ataşat tehnologiei şi nu mă dau în lături de la a o exploata la maximum, însă tind să folosesc cât de mult pot tehnici manuale şi să trec cât de puțin pot materialul prin filtrul ăsta mecanic şi rigid. Lucrez în acuarelă, pix, creion, tuş, apoi rezultatul trece prin Lightroom şi Photoshop pentru diverse corecții de culoare.

Pentru joburi care presupun strict design grafic digital, folosesc o tabletă grafică şi mă desfăşor în Illustrator în mare parte. Sunt destul de fidel gamei Adobe după cum se vede.

Ce studii ai?

Eduard Militaru: Am absolvit Colegiul Național „Zinca Golescu” din Piteşti, secția mate-info intensiv, iar în prezent sunt student în anul 4 la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, în Bucureşti. În paralel, am absolvit şcoala Populară de Arte şi Meserii, Piteşti, secția foto-video (3ani) şi chitară (3ani).

2018-11-07T12:32:37+00:007 noiembrie 2018|Eroi|