Eram prin 2010 parcă prin Portugalia. Dintr-un radio a unui tractor se aude o voce care vorbea limba portugheză care face reclamă la Logan în pauza publicitară.
În 2019 în Germania șeful meu de pe atunci îmi arată un Duster în parcarea proprie și, cu o mândrie pe care și un naționalist român ar fi invidios, îmi spune că sunt românești. Nu dau mare importanță.
Logan am în curte. Se întreține ușor. Oricând poți să-i schimbi uleiul sau să-i mai schimbi câte ceva fără a merge la un service. M-am urcat de pe Loganul tatei pe un Suzuki în Olanda prin 2016 și nu am fost în stare să merg mai mult de 3-4 Km fără ca să-mi pună probleme. Scaunul prea jos, am încercat să-l reglez, degeaba. Volanul era prea sus, cursa prea mare la direcție, parcă era ceva de genul Harley-Davidson.
În schimb când mă sui în Logan, bag cheia în contact, pun contactul, aștept să se stingă injectoarele apoi pornesc motorul, parcă sunt sigur. Îs sigur pe mașina asta când mă urc și când cobor și când conduc oriunde aș merge. Poate m-am atașat prea mult de ea. Însă e ceva cu care m-am obișnuit.
Dacă crapă ceva la ea știu că nu mă arde la buzunare. Majoritatea pieselor se găsesc pe la dezmembrări. Nu or fi având cea mai bună tablă, or rugini, nu or fi chiar sigure sau poate doar într-atât cât să treacă testul, însă sunt de-ale noastre și mulți nemți le cumpără pentru că sunt ieftine și piesele sunt ieftine.
Mașinile le percep ca pe o utilitate și nu ca pe ceva cu care ar trebuie să ies la paradă.
Sunt bineînțeles și cazuri când trebuie să te afișezi ostentativ cu un Maybach, mă refer la demnitari, nu neapărat ai noștrii. Însă ca cetățean cu un venit mediu, nu e Loganul cea mai bună investiție?
Comenteaza