Cum să-ți plăteşti datoriile pas cu pas

În timp ce unii se plâng că nu fac destul profit or nu au destui bani să-şi cumpere ultimul model de BMW apărut, alții se scaldă în datorii. Fie la bănci fie la prieteni sau cunoştiințe.

O parte dintre aceştia îşi fac griji. Pentru ei am scris acest articol.

Numai contează cum s-a ajuns la asta. Poate ai vrut să ai mai mult decât ți-ai permis în acel moment. Sau poate ai rămas fără job. Stai liniştit, nu eşti singurul. Orice problemă când a fost creată, de noi sau de altcineva are şi o soluție sau mai multe. Datoriile pot fi plătite.

Iată câțiva paşi de urmat pentru a-ți plăti datoriile:

1.Fă-ți o listă cu toate datoriile pe care le ai. La cine, cât, şi dacă este cazul, până pe ce dată. Aşa vei putea ține o evidență. Şi le ve-i tăia pe rând de pe listă pe măsură ce le plăteşti. Nimeni nu spune că trebuie să plăteşti tot odată. Vorbeşte cu creditorii şi discută cu ei posibilitatea de a plăti în tranşe. Cei mai mulți te vor înțelege.

2. Pune deoparte 20 % din ce câştigi doar pentru a-ți plăti datoriile şi pune şi pentru tine deoparte 10% din ce câştigi cu titlul de economie. Asta te va mai întări moral. Restul foloseşte-i pentru măncare, facturi şi toate celelalte.

3.Fă bani pentru a-ți plăti datoriile din vânzarea de obiecte de care nu mai ai nevoie. Cărți, electronice, haine, etc. De ex. eu mi-am vândut un calculator vechi încă funcțional. Am găsit client pe Facebook Marketplace. Dar dacă ai vreun obiect de vânzare îl poți posta şi pe website-uri gen Olx sau grupuri dedicate pe Facebook. Cine ştie, s-ar putea să prinzi gustul vânzărilor şi să faci din asta o sursă de venit, cupărând ieftin şi vânzând mai scump.

4.Găseşte metode de a face bani online. Sunt mulți care au făcut-o. În general nu e bine să te dai în vânt după metode care îți promit câştiguri fabuloase într-un timp scurt. Poți încerca cu Sondajele de opinie pe site-uri ca Mobrog sau ISay. Nu sunt câştiguri fabuloase dar e un câştig, un ban în plus.

5. Găseşte alte metode de a face bani. Dacă ştii o limbă străină te poți oferi să predai contracost. Sau oferă-ți orice alt serviciu la care te pricepi sau care nu necesită neaparat cunoştințe speciale.

6. Fă-te util. În familie, la serviciu, în comunitate. Ve-i avea de câştigat. Şi se pot ivi ocazii de a câştiga un ban în plus.

7.Nu mai fă datorii. Învață din greşeli. E tentat să primeşti bani pe care încă nu i-ai câştigat, însă de foarte multe ori poate aştepta. Poate aştepta telefonul ăla nou sau haina aia de firmă până vei avea bani să cumperi. Stai liniştit că magazinele nu rămân fără stocuri şi chir dacă rămăn le refac. Fii prevăzător. Intuieşte cheltuielile viitoare şi economiseşte din timp bani pentru ele.

Cam astea sunt sfaturile pe care ți le pot da. Desigur ar putea fi mai multe metode de a face bani. Spre exemplu, mie îmi place să pictez şi să colecționez tablouri. Când am avut nevoie urgentă de bani, am avut ce să vând…propriile tablouri. Nu erau cine ştie ce, dar erau unice, create de mine, plus că celor care mă ştiau de mic cu pasiunea asta le-a venit uşor să cumpere de la mine pentru că nu eram chiar un neştiutor în domeniu. Aşa şi tu. Profită de brandul tău personal care îl ai.

Cu răbdare încredere şi voință vei reuşi să-ți plăteşti datoriile şi să mai şi pui ceva deoparte pentru zile “negre”.

Succes şi spor la bani!

2018-10-26T11:45:26+00:0026 octombrie 2018|Finanțe Personale|