S-ar putea să fii în situația în care ai datorii fie la vreo bancă sau IFN, fie la vreo persoană, sau mai rău, la vreun cămătar.
Datoriile nu sunt o problemă ce nu se poate rezolva. De cele mai multe ori ele vin din dorința de a avea imediat un lucru sau de a dispune de bani imediat. Aceasta se numește cheltuială impulsivă și vine de cele mai multe ori din râca sau invidia față de alte persoane care au, în timp ce tu nu. Poate fi o mașină de lux, cel mai nou tip de telefon sau cele mai scumpe haine de firmă.
Nu este bine să cheltuiești banii pe care nu-i ai. Acesta este un lucru clar. Și trebuie să te înveți să ai răbdare până când banii care îți vin în mod obișnuit ca salariul sau diferite venituri să ajungă la tine. După aceea îi poți cheltui.
Hai să vedem așadar cum poți să-ți plătești datoriile.
Abține-te de la cheltuieli care nu sunt necesare
În primul rând e bine să renunți la cheltuielile care nu sunt necesare, de exemplu abonamente precum Netflix și altele. Lasă doar cheltuielile de bază precum hrana, energia. Dacă vezi vreo haină nouă în vreo vitrină în mol care crezi că ți-ar sta bine pe tine mai bine abținete. Hainele astăzi sunt la modă și peste o săptămână nu va mai conta dacă ai acea haină sau nu pentru că oricum lumea se va obișnui cu ea.
Nu căuta să stârnești invidia prin ținute și bunuri pe care le deții. Pentru că dacă faci asta începi să intrii într-un cerc vicios. Tot timpul vei găsi o persoană care are o mașină mai bună ca a ta, o haină mai frumoasă sau un iPhone mai nou. În schimb începe să mai tai din cheltuieli. Începe să porți haine mai vechi din garderobă și să le porți tot pe acelea. Atât timp cât sunt curate și ești ingrijit nimeni nu te va judeca că te îmbraci cu hainele de acum patru ani. Spre exemplu eu am un tricou de 11 ani luat de la second-hand și este tricoul în care mă simt cel mai bine. Nimeni nu mi-a reproșat nimic pentru că port acel tricou. Și chiar mă simt bine în el și nu-l arunc pentru că nu vreau să mă despart de el.
Așadar renunță la a mai epata, la a încerca să impresionezi alți oameni și la a cumpăra tot ce strălucește și te atrage. Este doar de moment. S-ar putea ca acele lucruri odată cumpărate să nu mai aibă același farmec. Cumpără-ți un lucru doar dacă ai strict nevoie de el. Și trebuie să faci diferența dintre strict nevoie și stric vreau.
Ai nevoie de o pereche de încălțări noi doar atunci când nu ai cu ce te încălța și nu atunci când vezi o pereche de adidași care te atrag și sunt mai frumoși ca a colegului de serviciu.
Vinde lucruri de care nu mai ai nevoie
S-ar putea să ai prin casă lucruri vechi de care nu mai ai nevoie. Pot fi cărți, calculatoare vechi, tablouri care nu-ți plac, sau tot felul de obiecte. Pune-le de vânzare pe OLX, pe Facebook Marketplace și din banii obținuți din vânzări mai plătește din datorii sau chiar datoria întreagă.
Spe exemplu eu aveam cărți pe care le citisem, destul de scumpe, și pe care nu le mai foloseam. Le-am pus pe Facebook Marketplace și am plătit astfel mai bine de jumătate din datorie.
Cealaltă parte o să vă spun cum mai jos.
Prinde ciubucuri
Poți să ajuți la cărat mobila cuiva sau să faci vreun serviciu la care te pricepi cuiva. Astfel poți aduna bani în plus pentru a-ți plăti datoria. Spre exemplu eu instalam Windows-uri, puneam muzică download-ată de pe YouTube pe carduri sau ajutam la mutat mobilă. Astfel am mai făcut un ban în plus care ma ajutat să mai adun încă o sumă pentru a putea plăti datoria.
Sunt nenumărate feluri de a face bănuți în plus ajutând pe cineva la treabă sau câștigând bani pe net. Un alt mijloc sunt sondajele de opinie despre care am scris aici. Am câștigat cu aceste site-uri 500 EUR. Trebuie doar să ai răbdare. Nu ai nevoie decât de un smartphone pentru a lucra pe ele. Sunt sume relativ mici pe care le poți câștiga cu aceste site-uri. Adunate însă de pe mai multe site-uri și cu tot ce mai faci tu poți aduna suma necesară pentru a plăti daoria sau datoriile.
Plătește cât poți
Nu e neapărat să ai suma întreagă pentru a plăti o datorie. Plăteșe cât ai într-o anumită zi. Încearcă să te înțelegi cu cel care te-a împrumutat să plătești doar banii pe care îi ai în ziua aceea. Și să-i dai în mai multe tranșe. Cei mai mulți te vor înțelege. Cu siguranță vei fi apreciat pentru că dai dovadă de bune-intenții, de faptul că chiar vrei să-ți plătești datoria. Apoi când ai mai mulți bani plătește suma completă.
Alt lucru pe care mai vreau să-ți spun este să începi cu datoriile mici dacă situația nu-ți cere altfel.
Prima dată datoriile
Prima oară ar trebui să-ți plătești datoriile și să ignori oricare altă cheltuială care nu este stric necesară. De exemplu tu dacă ai datorii, vei purta pantofii vechi și nu ți-i vei cumpăra pe cei noi care ți-au făcut cu ochiul din vitrină. Sau orice altă cheltuială care nu e necesară.
Pune-ți și bani deoparte
Chiar dacă ai datorii încearcă ca măcar 5% din ceea ce câștigi să-i pui într-o pușculiță, să-i economisești. Acesta trebuie să fie secretul tău. Astfel îți vei ridica moralul și vei știi că ești pe drumul cel bun.
Sărbătorește
După ce-ți vei fi plătit toate datoriile ia-ți o sticlă de șampanie sau o bere și bucură-te că ai scăpat de datorii. Altă dată încearcă să consumi doar atunci când ai și să nu cheltui bani împrumutați. Nu mai fă datorii. Mai bine rabzi că nu ai un lucru decât să ți-l cumperi înainte de a ți-l permite.
Pe final
Oricine se poate confrunta cu situația datornicului. Nu este un lucru care nu se poate întâmpla și nu trebuie să te simți blamat. Ceea ce trebuie să faci tu după ce ai plătit toate datoriile este să nu mai faci altele și să nu te întinzi mai mult decât ți-e plapuma.
Comenteaza