Pentru unele persoane poate fi o problemă trezitul. Ori dorm prea adânc și nu aud alarma. Ori sunt prea obosite sau lipsite de motivație, și atunci o închid și dorm mai departe.

Cum să faci să te trezești când sună alarma?

În primul rând ar trebui să-ți găsești o alarmă care sună tare. Sau o alarmă care are sunete enervante, pentru a te putea trezi să oprești dracului alarma. După ce te-ai trezit îți vei zice…ce-ar fi să-mi fac o cafea, sau dacă are cine să-ți facă îi vei simți mirosul și vei dori să o savurezi.

E greu uneori și de multe ori să te trezești dimineața când lucrezi pe schimburi, când ești rupt de muncă, când ai nopți nedormite. A doua zi însă trebuie să te trezești.

Deșteptarea nu este același lucru cu trezitul. Intensificarea activității cerebrale nu începe imediat după ce te-ai trezit iar mersul la toaletă și spălatul pe față poate fi instinctual. Apoi dacă ești băutor de cafea bei cafeaua și ușor ușor începi să te gândești ce ai de făcut.

Unele alarme mai deștepte pe smartphone îți impun sarcini pe care să le efectuezi imediat dupa ce te-ai trezit. Sarcini precum efectuarea de calcule. Le recomand pe acelea deoarece așa începi cu adevărat să îți revii din starea de latență. Recomand și să faci ceva mișcare fizică, gen flotări, ceva aerobic, o alergare pe bandă sau în parc. Important este să facu mișcare dupa ce te trezești pentru a fi în formă.

Dă chiar și de două ori din mâini, adică ridică-ți  brațele, sau două sărituri ca mingea. Cu timpul vei face trei, patru, și încet îți vei da seama că ai încropit o mică înviorare. Acest lucru nu îți va aduce decât beneficii.

În concluzie

Folosește o alarmă care sună tare și cât mai enervantă. Poți folosi și o alarmă care te pune la sarcini.

Pune-ți mintea și trupul la treabă de cum te trezești, chiar și puțin.

Pe final

Activitatea fizică și psihică eliberează un hormon care dă dependență. Când te vei trezi nu te vei trezi cu toate problemele în fața ci cu gândul la plăcerea pe care o obții din activitate.

Te poți recompensa și cu un fursec sau o prăjiturică. Astfel de-abia vei aștepta să treacă noaptea și să te trezești, să începi activitățile matinale obișnuite. Succes!

 


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank