Einstein spunea că nu nu există originalitate ci surse de inspirație cât mai bine ascunse. Şi în mare cred că avea dreptate.

Ce inspiră un pictor, un artist, să-şi creeze opera? Inspirația o poate lua din alte tablouri, din alte imagini, din viața şi ceea ce ne înconjoară, din întâmplările pe care le trăim sau chiar din muzică.

Pictura pe pânză a început să aibă o dimensiune romantică dacă e să o raportăm la celelalte medii precum display-ul unei tablete grafice.

Nu se poate să nu te inspiri de nicăieri. Pentru că orice ai aşeza pe pânză sau pe orice alt suport se bazează pe unele idei deja existente. Nu contează prea mult dacă ele se regăsesc la un nivel mai profund sau mai superficial al memoriei.

Faptul că le combinăm în capul nostru şi le dăm altă formă nu înseamnă că rezultatul final nu poate fi numit original. Până la urmă tot ce ne înconjoară şi elementele care au stat la baza lucrării au fost asamblate de către noi la fel cum un constructor construieşte o casă. Rezultatul e cel care contează şi el este original orice s-ar spune. Până la urmă şi o replică poate căpăta trăsătura de originalitate. De exemplu lucrările lui Van Gogh care multe dintre ele erau replici. Dar printr-o interpretare proprie ele sunt de sine stătătoare.

Aşa că menirea artistului este să-şi pună ideile pe mediu, indiferent care ar fi, dar într-un aşa fel încât să nu se trădeze pe sine. Astfel un tablou devine original. Astfel şi doar astfel, prin unicitatea propriei interpretări lucrarea de artă devine unică.