Cum munceau neții pe vremuri și încă se mai prefac că muncesc. După cel de-al doilea război mondial nemții munceau pe rupte doar pentru haine, hrană, și pentru refacerea propriei țări distruse de război.
Așa ar trebui să muncim și noi acum. Să muncim zi și noapte, ceva, pentru noi dacă nu pentru țară. Fiecare pe domeniul său. Cine este scriitor, să scrie, cine este soldat, să lupte, cine este comandat, să comande, cine este lucrător de pământ, să lucre în continuare pământul, etc.
Pe rupte. Când spun pe rupte e chiar pe rupte. Muncă – multă, până la epuizare. Asta este ceea ce nelipsește. În folosul nostru, al tuturor, și în primul rând al celui care muncește, pentru a-și asigura cele necesare traiului.
Nu poți să aștepeți să-ți pice nimic din cer, pentru că din cer pică precipitații, comete, și din când în când tot felul de obiecte spațiale pe care le mai lansează omul. Pentru că atunci când vorbim despre realizări spunem umanitate, iar când vorbim despre crime împotriva umanității le împărțim pe rase, și partide politice, cum ar fi natzi.
Vina, este a tuturor, să ne-o asumăm. Cum ne asumăm și laurii și n-i i-am asumat ai progresului, la fel să ne asumăm și dezastrele.
Singura scăpare, este o muncă până la epuizare fizică și psihică, neîncetată, cu pauze cât mai rare. Cred că acest lucru ne-ar scăpa de sărăcie pe noi românii.
Comenteaza