Îmi place să cred că oamenii sunt doar etape din viața lor. Unii rămân blocați la maturitate. Și nu își mai schimbă nici personalitatea și nici caracterul. Poate doar actorii care sunt nevoiți în rolurile lor să joace diferite roluri.

Alții însă evoluează spre etapa următoare. Și este bine să conștientizăm acest lucru și anume că oricât de mult am evolua există o etapă următoare. O etapa aproape de liga I. Dar este liga a II-a. Este atât de aproape de liga I încât dacă ai ajunge acolo ar fi doar lumină și aproape că te-ai frige. În liga I însă nimeni nu poate și nu vrea să ajungă deoarece de fierbinențeală s-ar frige și ar retrogada. Așa că pentru ei liga I este liga a II-a.

Evoluăm atât ca spirite cât și ca trupuri. Evoluăm ca societate în comun cât și ca indivizi în particular. Sau ca, comunități, țări, orașe, sate, etc.

Evoluăm cu trupul. Mergem la sală să-l schimbăm. Muncim să-l schimbăm dacă nu ne convine. Suntem prea grași sau ni se pare nouă a fii. Ținem dietă. Suntem prea slabi și ne bate vântul? Ținem cură de îngrășare, mergem la sală, facem sport, tragem de fiare. Evoluăm. Sprea asta tinde omul și firea umană. Spre evoluție.

Te știu copilă. Cândva am fost și eu ca tine. Și știu că și tu cândva ai fost ca mine. Parcă te știu. Eu nu știu că ai probleme acasă crezi? Parcă ce om nu-și caută binele? Parcă ce om nu-și dorește să se simtă bine?

Vei evolua! Pentru că ești o evoluatoare pe viață. Sunt unele persoane, unii indivizi sau individe care toată viața lor evoluează. Și nu mă refer ca vârstă. Cât și ca spirit, inteligență, corp. Și înspre bine. Se poate.

Te știu copilă pentru că am avut pe cineva ca tine și încă am. Ideea este să nu te sperii. Să nu te temi să treci mai departe. Pentru că toate etapele își au frumusețea lor. Știu că nimeni nu ți-a spus asta. Însă uitându-te înprejur vei vedea că așa e. Să nu te temi. Viața e făcută să fie trăită. Să iubești fizic și cu inima. Nu e nimic greșit în asta. Indiferent de bărbat și femeie. E o binecuvântare că ai avut parte de dragoste, că am avut parte de dragoste. E ceva unic, ceva Dumnezeiesc în a iubi. E o fărâmă de Dumnezeire acolo în acele sentimente și trăiri.

Ce poate fi rău în asta? Numai proștii cred că trupul e făcut să fie chinuit. Trupul este construit pentru dragoste. Pentru plăceri. Ne-ar fi lăsat Dumnezeu oare gust, miros, auz, văz și pipăit dacă nu ar fi fost? Ne-ar fi lăsat oare plăcerea dulce a dragostei?