Și cică dăm pe cărți ultimul ban, zicea un clasic în viață.

Nu m-a interesat psihologia, cel puțin cea scrisă mai niciodată. Poate pentru o scurtă perioadă de timp. Nu zic că nu are importanța ei și că o contest. Nu am dreptul, la fel cum nimeni nu are dreptul să conteste arta, un domeniu de care mă simt atras, m-am simțit, și mă voi simți până la sfârșitul vieții.

Cred că dacă aș fi închis într-o cameră de izolare, într-o închisoare ceva, prin nu știu ce conjucturi ale soartei, și nu aș avea pe ce să pictez, aș picta în gând. Mi-aș face propria colecție de pictură în gând, catalogând fiecare operă. Asta însă nu o să se întâmple.

Așa e și cu psihologia și la fel și cu pictura, mai ales abstractă. Ele există și pot fi considerate șarlatanii. Mai puțin însă de persoanele care le practică.

Viața m-a învățat că atât timp cât tu crezi într-un lucru sau concept, acela chiar există pentru tine. Și de cele mai multe ori și pentru persoanele asupra cărora poți căpăta o oarecare putere.

Așadar să luăm lucrurile așa cum și sunt ele de fapt.

Practica desmonstrează că uneori sunt nebuni care nu au trecut vreodată pe la psiholog și că sunt persoane perfect sănătoase, cu comportament normal, dar sunt considerați cu probleme.

Ce mă face să comand această carte: Corespondența dintre Freud și Jung? Pentru că în primul rând îi consider niște șarlatani de calitate de la care aș putea învăța. Ceea ce spun vine în contradictoriu cu cele afirmate mai sus, adică cu faptul că psihologia este reală și nu este o șarlatanie. Da-ți-mi voie totuși să am o fire contradictorie.

Oare nu spunea un fizician că o pisică poate fi și vie și moartă în același timp? Este o teoremă care este considerată ca fiind valabilă, sau cel puți un experiment mental al cărei veridicitate nu poate fi contrazisă. Se numește Pisica lui Schrodinger. Despre asta găsiți mai mult aici pe Wikipedia.

Așadar că credem și nu credem în psihologie în același timp. Credem și nu credem în arta, mai ales cea abstractă. Unii dintre noi cel puțin. Atât timp cât este totuși o pâine de mâncat să-i dăm bătăi.

Recomand această carte dacă totuși te atrage cât de cât psihologia sau ai prieteni paihologi care se umfă în pene la cât de deștepți pot fi ei.

În fapt oricum, viața ține mai mult de practică. Așa că dacă tu ajungi într-un grup de o sută de agresori puși pe rele, să te omoare să zicem, o carte sau un doctorat în psihologie nu o să-ți folosească la nimic. Totul ține de uman până la urmă și nu de ceea ce înveți dintr-o carte, care până la urmă are un preț, deci hrănește gura cuiva.

Cele mai multe învățături bune, care îți folosesc în viață, le vei primi dezinteresat, de la persoane care îți vor binele, și nu vor să dai nimic la schimb.