Consideră că viața e un dar și nu o luptă

Multe lucruri se întâmplă într-ale firii. Atunci când oamenii depășesc limita a ceea ce trebuie să facă, a ceea ce este firesc, au de suferit.

Omul a încercat mereu să se autodepășească. Și mă rog, nu toți, unii însă vor tot mai mult, tot mai bine. O vorbă spune că mai binele este dușmanul binelui.

Cu cât vrei mai mult cu atât uneori obții mai puțin. Ce ți se dă este firescul. Când se depășește firescul, când se forțează gândul, când se forțează lucrurile, treburile vor sta rău.

Fiecare om dorește mai mult. În cazul în care dorește prea mult s-ar putea să nu poți duce sarcina până la capăt și să caz în povara propriului vreau. Din acest motiv există și vorba…ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple.

E firesc să ai normalul. Dacă omul vrea și mai mult decât are nevoie va duce o viață nefericită și o va face și altora nefericită, în numele progresului. Dintr-o anumită perspectivă vorbind poate Marx avea dreptate, și poate a fost înțeles greșit. Omul trebuie să fie egal, și toți suntem egali, din naștere cum spunea un cântec.

Însă când s-a urmărit sclavia și sclavia modernă, și, atenție, foarte important, sclavia contemporană, omul a început să găsească satisfacții în a chinui pe alții așa cum a fost și el chinuit de alții și a îndurat pentru a ajunge la o anumită poziție din care să facă pe alții să îndure. Acesta este un cerc vicios.

Pacea interioară contează cel mai mult și este de datoria fiecarăiua să o caute atât pentru el cât și pentru altul. În caz de dezechilibre pot apărea probleme la toate nivelele celulelor societății. Prima celulă și celula de bază a societății este familia. Atunci când există raporturi greșite în famile pot apărea dezechilibre care pot afecta membrii ei.

Toate pot fi reparate și toate problemele au soluții simple. Ceea ce ne împiedică pe noi să le adoptăm este orgoliul prostesc. Și nu de geaba există vorba că deșteptul cedează primul, pentru că deșteptul știe și este conștient de faptul că nu ar exista beneficii nici pentru el nici pentru celălalt aflat la o poziția mai jos din punct de vedere spiritual și intelectual.

Primul lucru care primează este supraviețuirea. Instinctele de conservare ne fac să facem uneori lucruri necugetate iar cel care nu împiedică un rău este mai vinovat de cel care îl produce efectiv.

Iertarea este diamantul, aurul, giuvaerul principal al ființei umane cu care ne-a dotat divinitate. Trecând peste orgoliu omul care poate să ierte indiferent de condiția sa și indiferent de profesie este un om care la rându-i este bun la suflet și căruia soarta îi surâde. Pentru că soarta surâde celor care iartă.

Dușmăniile și stresul se naște din neiertare. Să nu uităm de marii împărați și conducători care își manifestau puterea nu prin pedeapsă ci prin faptul că aveau puterea să facă bine sau să distrugă. Ei erau atât de puternici încât iertau. Aceasta este adevărata putere.

Natura puterii nu o poți învăța decât fiind nu la limită ci mult subt limită, fiind în ungherele cele mai tenebroase ale gândirii umane, cele mai groaznice și cele mai mari chinuri nasc în om puterea. Omul poate pedepsi alt om manifestându-și puterea în limita propriei supraviețuiri și a supraviețuirii umane.