Văd că în ultima perioadă vocea unor bloggeri începe să fie din ce în ce mai disipată, mai pierdută. Poate sunt nemâncați. Să fie oare paralizia mentală știind că urmează o perioadă grea în care nu vor mai putea promova mai nimic, decât făină de grâu și ulei în apropierea unei crize?
Pe fondul acesta, eu cumpăr. Din puținii mei bani îmi cumpăr lucruri care îmi sunt cu adevărat de folos, și nu pentru design, nu pentru a epata, deși ce e rău în asta?
Am căutat un ceas pe eMag. Am găsit unul acceptabil și la un preț la fel dar cu curea de zale. M-am chinuit 2 ore cu el să-i potrivesc cureaua de zale, l-am rugat și pe un coleg mai priceput într-ale mecanicii fine și nici el nu i-a dat de capăt. Este pentru a doua oară când fut două ceasuri bune, cu curea de zale, pentru că-mi pică de la mână și li se sparge ecranul. La primul, mă rog, pe-penultimul, i-a sărit țaigărul secundar, l-am dus la reparat la un ceasornicar și m-a taxat cu 10 RON doar pentru consultație. Ceasul stă aruncat în lada cu electronice, defect.
La al doilea și despre care am scris review, am pățit cam la fel. I-am bușit sticla după ce mi-a picat efectiv de la mână. Sistemul de prindere – unul nașpa. Ar fi trebuit construit pentru orice novice.
Așa că, nerenunțând la ideea de a avea ceas la mână, pentru a nu depinde de telefonul mobil, am mai comandat unul. Un Q&Q cu cuarț. Parcă am mai avut unul cu mult timp în urmă pe vremea când mergeam la muncă în Germania și îmi era de un ajutor fenomenal.
Este un ceas simplu, cel mai simplu, cifrele lizibile negre pe fond alb, toate, cadranul marcat cu lini pentru distanța între minute, curea de piele. Asta este cel mai important – curea de piele. Pot părea demodat cu el și chiar m-am gândit să-mi mai cumpăr un smartwatch, că văd că prea multă lume epatează cu smartwatch-urile, și nu vreau să rămân în urmă.
La drept vorbind, la orice obiect apreciez utilitatea. Acesta, Q&Q apreciez la maxim faptul că se disting bine cifrele și distanțele pe cadran. Nu apreciez că lumea se uită cu compasiune că nah…săracul de el, nu-și permite un smartwatch.
Or eu chiar un ceas cu quartz am vrut, simplu, doar pentru a știi cât e ora când mă trezesc, pentru a știi când e timpul mesei, și altele. Pentru funcționalitate – într-un cuvât.
Iată ceasul, e cu curea din piele ecologică. Îmi place, îl port chiar și când dorm uneori. Un ceas clasic, bun, strict pentru a vedea cât e ora, cureaua este de piele ecologică, putând fi înlocuită la uzură. Un ceas făra pretențiii. Am mai avut unul care m-a ținut foarte mult. Îl poți comanda aici.
Comenteaza