În opinia mea o lucrare de artă care nu se bazează pe măiestria penelului sau îndemânarea la desen poate fi frumoasă dacă poate fi utilă. Ca să fie utilă trebuie ca în afară de a decora spațiul unei încăperi să trezească un sentiment sau să fie o idee.

Ca să aibă și valoare trebuie ca ideea să fie utilă. Astfel din tablou se extrage ce este de extras. Aceasta poate fi nouă perspectivă de a privi la un tablou. Ca să dau și un exemplu de tablou util ce-ar fi să vă imaginați spre exemplu o pânză picatată sau desenată care are ca desen un proiect arhitectural. Proiectul arhitectural poate fi acela al unei case standard fiabilă și la un cost minim. Astfel tabloul nu ar fi doar un tablou ci ar fi și fiabil. Ar fi și util.

Oamenii sunt ființe emoționale. Se supără, se enervează, sunt triști sau veseli. Sunt melancolici, reci, duri sau plini de milă. Aceasta e firea umană și așa ne este dat. Cât timp v-om fi făcuți din carne și oase și nu într-un laborator tehnologic oamenii au sentimente. Un tablou poate stârni sentimente. Unele plăcute.

Acestea două sunt în opinia mea principalele două lucruri care ar trebui să dea valoare unui tablou.

Desigur istoria artei ne-a arătat că și originalitatea poate fi vândută. Să-l luăm ca exemplu doar pe pictorul american Pollock. Din niștepete de culoare întinse pe pânză cu o pensulă, mai mult stropite, fără să atingă pânza, a făcut opere. Acestea sunt apreciate și astăzi de criticii de artă. Aceasta ca să nu mai vorbim de Picasso sau alții.

Ca să continui cu istoria artei și să mă întorc mai mult în timp pot spune că și îndemânarea în reprezentarera unei priveliști, unui peisaj sau a unui personaj dă și a dat pânze celebre. Acestea pot fi admirate și astăzi în marile muzee precum Luvru.

Arta nu este o joacă. Nu mă refer aici neapărat că în acest domeniu se învârt în continuare foarte mulți bani. Nu. Arta poate transimte idei ce se pot răspândi și care în mintea unui geniu dă naștere chiar la organizări sociale. Primul exemplu care îmi vine în minte este opera lui Marx care a stat la baza comunismului. Poate nu este exemplul cel mai bun dat fiind faptul că filosofia nu este în totalitate artă. Sunt sigur totuși că multe opere, multe tablouri sau creatorii lor au influențat.

Ideea cu tabloul ca un mijloc de expunere publică a unei idei utile comunității din care facem parte rămâne în picioare. Ar fi și păcat să nu profităm ca prin artă să inspirăm și să influențăm într-un mod benefic societatea și/sau mediul înconjurător.

La fel și cu tablourile care sunt mai puțin tehnice dar transmit sau stârnesc sentimente. O imagine poate spune cât o mie de cuvinte, se spune. Personal cred că nu e neapărat să spună cât să îți provoace stări. Sau să schimbe stări.

Cineva îmi spunea odată că important este să te simți bine. Un tablou bun poate face acest lucru – iată utilitatea.