Cartea râsului și a uitării – Milan Kundera

Sunt cărți pe care le-am citit de două ori. Pentru că m-au atras sau poate pentru că nu am avut bani să-mi mai cumpăr una atunci când vroiam, așa că puneam mâna și o reciteam. Nu vă întrebați de ce nu am avut bani, poți munci mult și să nu ai, mai ales când vrei ca familia ta să pună ce e mai bun pe masă în timp ce ei pun deoparte pentru un trai mai bun și un pic mai mult confort, să fie în rând cu lumea. Acesta este cazul meu, am muncit pentru a-mi câștiga hrana, nu m-a hrănit nimeni pentru a avea eu ce bea prin cluburi. Am pus poate pe masă fructe și legume și pentru familie, nu că nu ar fi avut, poate însă erau prea ocupați pentru a merge la cumpărături. Apoi judecat am fost că n-am.

Am, sânge să merg oriunde în lumea asta de unul singur, fără prieteni, fără relații, fără rude, ceea ce alții nu au și poate niciodată nu vor avea. Pizdele vorbesc mult, dacă ești pizdă, vorbești, râzi ca o curvă și jur că sunt femei mai bărbați ca unii purtători de penis, le dăm crezare totuși că se vor îndrepta.

Dacă mă întrebați dacă sunt nebun nu știu ce să spun, aș spune că da, pentru că orice om are lumea lui, cine spunea asta? parcă Decartes, un precursol al psihologiei, filosof fiind.

Unii poate mă judecă pentru faptul că am. Vă anunț că nu am, sau nu cât mi-aș fi dorit. Oricum lumea…unii judecă, dacă nu ai de ce nu ai, dacă ai de ce ai. Mă refer la bani.

Averea mea e buna dispoziție care nu m-a părăsit. O regăsesc mereu în mine, chiar dacă uneori mă secătuiește de energie prostia și prostimea care ascultă vorbele lumii. Oamenii în general arată cu degetul pentru a nu fi arătați, și hoțul strigă hoțul.

Nimic nu mai contează parcă azi decât bășinile, ochelarii de fitze, hainele bune, uitând cu desăvârșire de om.

Mă voi contopi și eu la un momentdat, mă voi pierde în răutate, poate pentru a vedea cum e.

Știu parcă mai abitir vorbesc târfele masculine decât femeile. Femeile măcar au un scop, e meseria lor și în natura lor. Însă dacă ești bărbat și bârfești pot sau aș putea spune că ți-ai înfipt-o sigur cineva în cur.

Trecând peste asta, peste paranteza asta, vreau să revin ușor la review. Ideea era că tot ce am, și tot ce familia mea are, nu are degeaba. Face-ți și voi, nimeni nu vă oprește, chiar vă susțin, pentru că român ca voi îs și eu, și îmi plac gospodarii. Vorbe vor mai fi.

Cum e cu gura lumii toată lumea știe.

Dacă tu ești acela care acum discuți și diversionezi ținta bârfelor poți fi tu mâine.

Nu, nu mi se pare că lumea mă vorbește pe la spate sau vorbește despre mine, stați liniștiți, observ însă o atitudine, care…

Poate de la vreme…

Știu, șanțuri am săpat, am tras la sapă și la prășit, nu mi-e rușine să mătur, să-mi spăl hainele când nimeni nu mi le spală și cred că ar trebui să vă învățați divele să mulgă vaca. Măcar să dea mâncare la pui, nu de alta dar lacul de pe unghii trebuie erodat într-un fel pentru următorul.

Dacă am avut dragoste am avut-o. Și nu-mi pare rău. Ce a fost să fie a fost, nu-mi pare rău de nimic ce s-a întâmplat, din ce am fost. Ăsta îmi sunt, la cerere nu mă pot schimba, e un proces natural schimbarea asta care vine o dată cu vârsta.

Tânăr nu sunt, bătrân nu sunt, suflet de copil am, și poate de-asta uneori sufletul îmi plânge la ce i-or mai fi așteptând și pe ei.

Când mame iresponsabile își abandonează tații, copiii râmân fără tată, adică fără o treapta pe care să se cațere pentru a fi om între oameni.

Cartea, pentru că am uitat de carte, era vorba despre puterea râsului de a face bine în Cartea râsului și a uitării pe care o găsiți aici pe Emag. Kundera e un scriitor pe care nu toată lumea îl înțelege, ceh în primul rând, și asta îmi place la el, că își respectă neamul din care provine.

Update:

Și încă ceva, oamenii răi mor în răutatea lor, se îneacă în propria lor otravă, nu trebuie să-i grăbești tu, așa că lasă-i să vorbească, ascultă-i chiar cu interes.