Mi-am format un obicei de a asculta necazurile oamenilor. Un obicei nu prea bun pentru că mulți se plâng…de orice. Ba de o durere de genunchi, ba de singurătate, ba de lipsă de bani, de orice ți-ar putea trece prin minte. Și mi-am format un obicei de a nu mă plânge.

Așa că uneori am un cap plin de problemele altora. Ceea ce nu e prea bine pentru că și eu le am pe ale mele, și tac. Uneori când simt că ascult prea mult încep să mă plâng și eu. Ceea ce nu e prea bine și nu prea îmi place. Mă plâng însă pentru a scăpa de plângăreț.

Mi-au fost încredințate multe secrete, pe care la o adică le-aș putea dezvălui. Și nu sunt secrete de serviciu ci confidențe. Mi-au fost aruncate în urechi într-un mod neglijent, bazându-se persoana respectivă sau persoanele respective pe faptul că o să uit. Adică credeau că am o slabă memorie, ceea ce este fals. Toate confidențele le am stocate, și nu am uitat nimic. M-aș putea răzbuna pentru lipsa de bun simț, adică pentru faptul că mi-au subapreciat memoria, dar la ce m-ar ajuta?

Prefer să țin pentru mine. Însă pot oricând să …dau în vileag, doar pentru că mi-a fost subapreciată memoria. Sau aș putea începe să umblu și eu cu bârfa…doar așa, pentru a-mi mai goli…”hardul„.