Cânt la pian când scriu

Parcă scriu la pian când scriu. Notă după notă, încet-încet, sau prea repede, ca viteza unui supersonic.

Nu am o viață grea, și nici nu o să am. Pentru că îmi place viața ușoară. Am avut și viață grea, știu cum trec zilele ca lunile, ca anii.

Am avut da, și acum v-o las vouă, celor care nu ați avut-o.

Și chiar așa e. E chiar viață ușoară față de prin câte am trecut. Întotdeauna am păstrat ce e mai bun la urmă, la fel ca pe o bomboană umplută.

Nu e greu. Și dacă nu fac rău cu gândul e pentru că nu vreau, nu pentru că nu pot. Cred în Charma. Cândva ți se întorc toate, bune sau rele, subt altă formă, dar cu aceeași intensitate a durerii. Pentru că și durerea poate fi măsurată. Și durerea poate fi cuantificată.

Nu e greu. Și cine urmează calea bună da’ grea greșește. Calea de urmat este calea cea ușoară.

Calea de urmat este calea bucuriei, sănătății, a binelui.

Calea de urmat este calea bucuriei, nu a filmelor sau poveștilor de groază din acatiste.

Ce a fost a fost. Ce a fost e poveste. Ce o să mai fie vom vedea.