Mulți angajatori pun presiune pe umerii angajaților știind că în felul acesta ei vor munci mai mult. Faptul acesta este și confirmat de ceva studii. Cu cât îți bați joc mai mult de angajați cu atât ei vor căuta să fie mai buni, să dea rezultate mai bune. Aceasta este o strategie veche și nu știu cât mai este ea folosită în noile companii dar știu că e adevărată.
Sub presiune fiind am scris articolele care dau rezultatele cele mai bune pe acest site, care sunt cele mai căutate iar unele se află și pe prima pagină la anumite cuvinte cheie.
Sub presiune nu m-a pus nimeni, așa eram eu, ceea ce denotă faptul că sunt…un independent? Probabil. Unele persoane sunt mai autonome și nu au nevoia de o confirmare a cuiva sau de presiunea cuiva pentru a lucra. Ele știu pur și simplu că au ceva de făcut, fac asta, și gata.
În cazul meu am fost un autodidact. Nu mi-a spus nimeni despre ce să scriu și cum să scriu sau cât de des. M-am orientat în teren, am dat o privire stânga dreapta, am văzut ce mai fac și alții, m-am luat după tutoriale și iată că am un blog de un oarecare succes. Adică îmi aduce și puțintel profit, dar nu la aceasta se rezumă ci și la faptul că pot expune public și liber idei în virtutea dreptului la exprimare garantat prin constituție, drept care sper că nu va dispărea și nu ne va fi luat, la fel cum ne-au fost luate și altele. Altele care pe hârtie există dar în practică nu le ai.
Sub presiune țin bine minte că am scris și articolul acesta care are mii de accesări. Ideea e că am transformat furia și energia negativă…mi-a direcționat acea energie în a scrie și a o face cât mai interesant și util, și mi-a ieșit, fapt atestat și de Google Analytics.
Nu știu dacă e cea mai bună metodă care te face să dai rezultate bune dar știu că în cazul meu a funcționat. Nu este plăcută ce-i drept, ai nervii întinși la maxim, sau mai bine strânși, și atunci te concentrezi. Faci acest lucru pentru a nu face altceva negativ, de exemplu a înjura sau a-ți elibera furia pe cineva care nu ar avea vină sau care nu ar merita.
Și acum să vă aud dragi bloggeri, lucrați bine și sub presiune de orice fel?
eu da. parca ma motiveaza putin stres pentru ca incerc sa scap cat mai repede de acel task daar exista si varianta sa dai gres dintr-o prostie..