Postasrea aceasta pe care o scriu acum e paradoxală. Nu există obiceiuri rele. Nu există obiceiuri rele în viața unui ome. Nici fumatul, nici băutura. Nici drogurile. Nici sexul, nici vreun alt obicei. Alții ți-au spus că anumite obiceiuri sunt rele.

Imaginează-ți că ar trebui să consumi cocaină în fiecare zi. Ei, acum vreau să știi că în trecut cocaina era folosită ca medicament psihiatric și însuși Jung a folosit-o timp de 10 ani. 10. Fondatorul psihologie moderne.

Dar în zilele nostre asta este considerat un obicei rău și nelegal. Gândește-te numai câți ani de pușcărie și-au luat unii pentru trafic de cocaină.

Repet. Nu există obiceiuri rele și nu există vreun obicei rău pe care orice om de pe această lume prezentă și viitoare îl poate avea.

Repet. Toate obiceiurile sunt bune.

Toate. Doar omenirea consideră unele rele.  Am fost hipnotizați să credem că unele sunt bune iar altele rele. Acestă afirmație lucru nu are a face cu noțiunea de bine și rău. Doar cu obiceiurile.

Niciun obicei nu este rău.

Singurele lucru pe care unii vor să-l execuți este acela de a fi băiat bun. Ca la dresaj.