Calul blond

Era odată, de cu* mult timp în urmă, pe vremea bunicii mele, un cal. Și stăpânul tot îi da mâncare și îl bătea și îl înjura. Văzând vecinii că stăpânul îl înjura și își bătea joc de el, și ei îl băteau și îl înjurau.

Stăpânul zicea, hai că îți dau mâncare, tragi sarcina asta de lemne din pădure. Și îi dădea din ce în ce mai mult să tragă. Calul nu mai putea. Însă răbda și trăgea.

Într-o zi îi pusese trei tone de lemne să tragă. El le-a tras așa bătut cum era și înjurat. Stăpânul se simțea în drept să profite de cal, doar îi dădea mâncare și adăpost.

Însă într-o zi când i-a pus și a patra tonă de lemne și a fost bătut calul a murit. El își zicea: „Ce cal rău am.”

Când a ajuns pe lumea cealaltă calul a ajuns în rai și a fost întrebat: „De ce ai ajuns în rai?”. Calul a răspuns: „Pentru că am avut un stăpân bun, dacă era rău, nu mai ajungeam aici.”

Stăpânul murise înecat și ajunsese în iad. Fiind acolo ars peste tot de flăcări fusese întrebat: „De ce ai ajuns în iad?”. El a răspuns: „Pentru că am avut un cal rău.”