E dimineață. Sute de gânduri îmi trec prin cap despre ce și cum o să mai fie. Poate aceasta e o latură de-a mea pe care înainte nu o cunoșteam așa de tare. Da, sunt grijuliu. Și dacă nu am pentru ce-mi face griji îmi fac griji.

Nu știm ce o să mai fie. Viitorul nu-l știe nimeni cert. Așa a fost și înainte de corona, așa o să fie și după. Dacă se știa, nu se ajungea la aceasta.

Poate asta este și un mijloc de manipulare. Nu, nu virusul, care nu e făcătură ci chiar e pe bune. Nu. Profețiile astea ale așa-zișilor experți de tot felul. Până vine ceva nou și răstoarnă tot.

Viața nu e grea. Viața e frumoasă. Noi ne-o facem uneori insuportabilă. Pentru că vrem. Ca un copil râzgâiat care vrea. Și dacă nu-i dai ce vrea e supărat.

Poate nu toți am învățat să ne mulțumim cu ce avem. Ar fi și asta o calitate. Nu lăsăm totul să decurgă natural. Noi vrem. Averi, bani, faimă, totul. Mai mare, mai mult, mai bine. Mai. Mereu mai. Peste.

Și atunci facem sacrificii care poate nu merită. În loc să duci o viață liniștită tu vrei să dovedești. Și când dovedești nimănui nu-i mai pasă.