E dimineață iar. O dimineață care pare ciudată. Toți plecați. Părăsind și părăsiți.

O dimineață în care îmi sorb cafeaua într-o liniște aproape mormântală. Doar hâșâitul laptopului mai sparge liniștea.

Cafeaua nu mai are același gust intens. Poate am băut prea multă și prea des îmi zic.

Încerc să trec peste și să am grijă ce vorbesc și cui. Nu prea am fost atent ultimele dăți. Încerc doar.

Știi cum e…din greșeli învață omul.

Târfele rămân târfe. Umblă după bani. Dragostea nu există. E doar un mit. Nu am aflat-o acum. Stați liniștiți.

Urăsc fericirea aia de-o clipă, de-o oră, de-o zi. Pentru că aduce cu sine trădarea și minciuna. Ura. Și totodată adevărul. L-am urlat în față unora și am obosit. Nu poți face din piatră aur. Nici conștiința nu o poți trezi în cineva. Ea singură se va trezi când e momentul.

Prețul binelui făcut câteodată e trădarea. Asta vine dintr-un orgoliu prostesc. Din nebunie.

Sentimenetele mele au secat. Îți spun asta ca să știi în caz că mă citești. Nu aș face-o public. Dar nu ți-am mai dat altă cale de acces.

Te-am iubit? Ce glumă bună…Mi-ai plăcut, asta e drept, dar nu te-am iubit și acum nici măcar atât. Eu nu iubesc niciodată. Sunt rece. Nepăsător. Poate doar omul în sinea lui. Calitatea.

Am încercat să nu judec, și credc că mi-a reușit în mare parte.

Aș…am devenit sentimental acum.

Toate trec și o să treacă și asta. Și noi trecem. M-aș bucura să te bucuri. Dar fără mine. Pentru că nu vreau să te mai văd vreodată și nici să mă mai vezi.

A răsărit o floare între noi cândva. Eu am sădit-o și tu ai udat-o. Dar tot tu ai călcat pe ea când scoate primul mugur.

Se poate și așa. Așa cu faci și cum ești. Poți trăi și așa. Trecând peste cuvânt și călcând peste principii. Doar de dragul de a demonstra. Iar când vrei să demonstrezi ceva nu îți iese. Când faci un lucru din ambiție întotdeauna de lovești de bariere.

Bună dimineața!

Cu bine.