Acum în apropierea noului an şi sfârşitul actualului e timpul pentru un bilanț.

Legat de blogul acesta a fost un an satisfăcător. Dat fiind faptul că a crescut constant ca şi număr de vizitatori unici îl consider chiar bun. Am încercat să scriu articole utile şi consider că în mare mi-am făcut datoria. Mă uit chiar acum la statistici şi văd că un articol din categoria cum să a avut un număr neaşteptat de cititori. Tot cu acest articol sunt primul în căutările Google la căutarea Cum să vinzi tablouri.

În ceea ce priveşte sănătatea sunt mulțumit. Am încercat să fac mai mult sport, să merg mai mult la sală sau să fac mai multe alergări. Şi am reuşit. Acest lucru mi-a conferit o stare de sănătate mai bună.

Legat de bani nu pot să mă plâng. Ar fi şi păcat. Sunt buni atâți câți sunt. O să fie si mai bine.

La capitolul relații nu prea am cu ce mă lăuda. Rănile se vindecă în timp. Probabil din cauză că nu am putut să o uit încă nu sunt pregătit să mă arunc cu capul înainte într-una nouă.

Cea mai mare satisfacție mi-a conferit-o munca. Mă înec în muncă.

Acesta este un bilanț sumar. La fel aş putea să spun că a fost şi anul care aproape a trecut. An care mi s-a părut că a zburat ca vântul. Ceea ce cred că e bine. Pentru că atunci când zboară timpul înseamnă că totul e mai mult decât OK.

Voi? Cum a fost la voi?