Fie că vrei să lucrezi din confortul propriei case, ești o mamă care crește un copil sau oricare ar mai fi motivele pentru care vrei să muncești de acolo unde locuiești în rândurile de mai jos îți voi prezenta 10 idei, toate realizabile și cu potențial, de a lucra de la domiciliu.

Nu trebuie să te mai confrunți cu șefi duri, cu colegi agasanți, cu naveta costisitoare, sau cu alte neajunsuri ce necesită prezența fizică la un loc de muncă. Și în plus toate aceste idei le poți pune în practică din plăcere și poți savura rodul muncii tale.

1.Blogging

Este domeniul în care activez de mai bine de 8 ani și îmi aduce un venit suplimentar frumușel. Mulți ani la rând am câștigat echivalentul unui salariu doar din blogging. Nu ai nevoie decât de un domeniu și un pachet de hosting care nu sunt scumpe deloc și le poți achiziționa de AICI. Vei putea plăti cu cardul. Te asigur că nu este greu deloc de făcut un blog.

Existe multe tutoriale și ghiduri pe net, unul l-am scris eu în articolul acesta link. În cazul în care nu te descurci poți apela la un profesionist. Și da, sunt persoane care trăiesc numai din blogging. Un lucru necesar însă este perseverența și să nu te descurajezi și după 2-3 luni să renunți. La mine succesul și oportunitățile au venit abia peste 2-3 ani. Dar te asigur că merită efortul. Dacă îți alegi bine nișa, postezi zilnic, ai răbdare, vor veni și banii din colaborări, advertoriale, reclame sau marketing afiliat.

2.Marketing afiliat

Se spune că marketingul afiliat nu mai e ce a fost. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Dar mai întâi să-ți explic ce înseamnă marketingul afiliat. Marketingul afiliat este un model de afaceri în care o persoană (afiliatul) promovează produsele sau serviciile unei companii și câștigă un comision pentru fiecare vânzare sau acțiune generată prin recomandările sale.

Recomandarile le vei face printr-un link de afiliat și vei câștiga un comision. Partea frumoasă a marketingului afiliat este că poți câștiga bani nu doar prin recomandări pe bloguri ci și pe YouTube, Facebook, X, Instagram sau chiar TikTok. Marketingul afiliat este atractiv pentru că permite oricui să câștige bani online fără a avea un produs propriu. Pentru fiecare achiziție prin link-ul tău vei primi un comision de 3%, 5 % sau cât oferă compania. Una dintre platformele de marketing afiliat pe care le-am folosit cu succes a fost și este Profitshare.

3.YouTube

Dacă îți place să faci tutoriale pe YouTube, să distribui video cu gătit sau să încarci orice alte clipuri care ar putea stârni interesul utilizatorilor de YouTube atunci acesta este pentru tine. Dar ține minte, nu vei putea crește decât în timp. Mai rar succesul vine peste noapte. Încarcă zilnic clipuri pe YouTube despre nișa aleasă de tine ți ține-te de treabă. După ce îți crești numărul de abonați și vizualizările poți monetiza canalul prin reclame și marketing afiliat.

4.Sondaje de opinie

Este o metodă mai rapidă de a câștiga bani, nu durează luni sau ani până să-ți crești traficul pe o rețea de socializare însă veniturile sunt mai mici dar sunt mai rapide. Imediat ce faci suma de retras o poți scoate într-un cont de PayPal sau în contul tău bancar. Poate nu te vei putea întreține doar din sondaje dar cu siguranță vei putea avea un venit suplimentar pe care îl poți câștiga mai rapid. Accesează acest link pentru a afla 10 aplicații de sondaje de opinie cu care poți face bani.

5. Freelancing

Nu credeam că o să pot câștiga bani vreodată cu Freelancingul. Motivul? Nu pricepeam decât un pic la WordPress și nimic mai mult. Dar am câștigat. Am învățat din mers și am reușit să rezolv câteva probleme pentru care angajatorii de pe UpWork m-au plătit. Poate ar trebui să-ți spun mai întâi ce înseamnă freelancingul pe UpWork.

Upwork este una dintre cele mai mari platforme de freelancing, unde profesioniști din diverse domenii (IT, design, scriere, marketing, suport administrativ etc.) își pot oferi serviciile clienților din întreaga lume.

Pentru a câștiga bani pe Upwork, primul pas este să îți creezi un profil atractiv, care să evidențieze experiența, abilitățile și portofoliul tău. Apoi, trebuie să aplici la proiecte relevante, folosind „connects” – credite necesare pentru a trimite propuneri. O propunere bună trebuie să fie clară, personalizată și să arate cum poți ajuta clientul.

Pe Upwork, poți lucra pe bază de proiect (plată fixă) sau pe oră (cu urmărirea timpului lucrat). Plățile sunt procesate în siguranță, iar platforma oferă protecție atât pentru freelanceri, cât și pentru clienți.

Succesul pe Upwork necesită perseverență, construirea unui portofoliu solid și menținerea unui rating bun prin livrarea de muncă de calitate. Pe măsură ce acumulezi recenzii pozitive, vei atrage clienți mai mari și vei putea crește tarifele.

În concluzie

Pentru a putea câștiga bani la domiciliu și în cazul în care nu vrei să te angajezi la o companie și vrei să lucrezi pe cont propriu, va trebui să ai răbdare. Poate dura ceva timp însă cu siguranță se poate și răsplata este pe măsură. În cazul în care crezi că niciuna dintre ideile de mai sus nu ți se potrivesc caută altele. Sunt zeci de mine de oameni care îți câștigă traiul remote și cu siguranță este loc și pentru tine.


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL

    Acest formular folosește Akismet ca să reducă spamul. Află cum sunt procesate datele tale.