Chestiile alea motivaționale spun că timpul este cea mai valoroasă resursă. Acum cu virusul acesta care face ravagii stăm mai mult acasă. Și avem timp. Mult. Ce facem cu el?

Unii deja lucrau de acasă. Ba pe la un blog, ba mai editau niște videouri, ba mai un job prins pe platformele alea de freelancing…Acum însă parcă avem și mai mult. Timpul…această valoroasă resursă. Ce facem cu el?

Unii profită pentru a învăța noi limbi străine, așa cum fac și eu. Alții profită să se mai relaxeze și se uită la filme pe Netflix sau Plex. Așa cum iar fac și eu.

Adevărul este că acum avem timp de meditat. Avem timp pentru a observa mai mult și mai mai bine ceea ce ne încojoară. Dacă până acum treceam pe lângă anumite chestii nepăsători, acum le observăm mai bine și le dăm importanță.

Avem timp. Avem timp să explorăm mai bine propriul habitaclu. Chestiile care ne înconjurau de mult însă nu le prea băgam în seamă.

Avem timp să începem acel proiect care de mult timp vroiam să-l începem.

Avem cea mai scumpă resursă…timp, mult!