E acelaşi. Iohannis a ieşit preşedinte. În ciuda faptului că mulți erau panicați că Dăncilă va ajunge la cârma țării, Iohannis a reuşit să câştige alegerile detaşat. Nu mai rețin exact procentul, undeva pe la 67%.

La ce să ne aşteptăm?

Zilele astea auzeam pe cineva vorbind cu dispreț despre cei care muncesc peste hotare. Tipul, evident, nu fusese ieşit niciodată. Sau mă rog, doar o dată, dar în excursie. Şi evident (încă o dată) nu fusese dezlipit de fusta mamei mai mult de câteva ore.

Nu vreau să spun eu cum stă treaba pe-afară cu munca. Dar evident (al treilea evident, şi ultimul, promit) nu-ți dă nimeni bani degeaba. Trebuie să munceşti, să-ți găteşti, să-ți speli şi a doua zi să te prezinți iar la muncă. Pentru că mămica ta nu e lângă tine să-ți facă toate astea. Şi nici vreo tâmpită care să țină la tine mai mult decât la manichiura ei.

Viața afară e dură. Iar dacă nu eşti obişnuit nici nu are rost să încerci. Poate numai forțat de împrejurări (care până la urmă tot tu le-ai creat). E dură şi grea, dar măcar când vezi că în două luni ai venit 3000 de euro parcă uiți de toate.

Revin. La ce să ne aşteptăm? Bine ar fi să ne aşteptăm la crearea de noi locuri de muncă bine plătite. Un salariu ca în afară. Bine ar fi să se şi întâmple. Treptat o să se întâmple şi asta. Nu spun neapărat că pe timpul mandatului lui Iohannis. Nu. Dar măcar trebuie puse bazele. Pentru ca viitori să preia şi să ducă mai departe. La asta ar fi fain să ne aşteptăm.

Dar probabil când ne vom alinia cu țările dezvoltate o să fie destul de târziu…