Un articol de Bianca Dobrescu

Atunci când munca se îmbină cu pasiunea, rezultatul întotdeauna este unul pe măsură. Este și povestea lui Iulian Moldovan, un tânăr pasionat de mozaic.

Mozaicul, tehnică specifică artei murale, constă în a crea imagini prin asamblarea unor piese mici din sticlă colorată, piatră ceramică sau alte materiale. Inițial, tehnica mozaicului a apărut în Mesopotamia, iar ulterior a fost utilizată în Egiptul Antic sau Imperiul Roman și s-a păstrat și în zilele noastre. De pildă, în Constanța a fost descoperit un edificiu Roman cu mozaic construit încă din secolul al IV-lea, cel mai probabil sub conducerea lui Constantin Cel Mare. Romanii au preferat mozaicul, fiind una dintre cele mai răspândite arte din întreg imperiul. Interesant este și că, până în secolul II, d. Hr., mozaicurile romanilor au fost lucrate în alb și negru. Un secol mai târziu, tehnica se rafina și apăreau mozaicurile policrome. Materialele folosite constau în pietricele de râu, marmură, sticlă, email sau pietre semiprețioase. Încă din perioada comunistă, sunt mai multe calcane placate cu mozaic, lucrările având tehnici specifice perioadei respective.

Adesea, considerăm mozaicul o tehnică de artă decorativă, o parte a designului de interior ori un simbol cultural și spiritual, pentru că de multe ori îl regăsim în Catedrale. Iulian Moldovan lucrează în tehnica mozaicului din 2006, iar în tot acest timp a avut ocazia să realizeze, printre altele, o lucrare de mozaic amplasată pe fața Casei de Cultură din Târneveni, cu o dimensiune de circa 200 mp. Asta, ar fi și cea mai mare lucrare pe care a realizat-o. Cea mai dragă lucrare a sa este reprezentată de o iguană supradimensionată, realizată realist, la care a încercat să facă din pietricele, textura specifică. O altă lucrare, despre care-mi vorbește, este portretul lui Decebal, cu dimensiunea de 120×90 cm, căruia a vrut să-i redea monumentalitatea și sculpturalitatea prin stilul pe care l-a adoptat. Și i-a reușit. El spune că românii sunt dornici să cunoască această tehnică, însă nu mulți își permit o astfel de lucrare, în contextul în care prețurile nu sunt deloc mici. În opinia sa, în România, există o piață pentru mozaic, însă de multe ori primește același exemplu: „La Bricostore e mai ieftin”.

În țară, încă lipsește educația. Sunt, desigur, nenumărate categorii de oameni, unii nu sunt interesații, alții din contră, însă cei din urmă nu știu să facă încă diferența între un mozaic artistic și plăcile din Bricostrore. Pe de o parte există cei care vor, cunosc această tehnică, dar nu-și permit. Pe de alta, cei care nu. Însă lui Iulian Moldovan îi place foarte mult ceea ce face, și, în general, el primește recomandări „din vorbă-n vorbă”. „Am avut și am susținere. În primul rând de la doamna Zoe, cu care colaborez de vreo nouă ani. Apoi, am avut parte de clienți care m-au recomandat. Merg pe ideea că fiecare lucrare aduce altă lucrare, așa se și întâmplă”, povestește artistul.
Iulian Moldovan a intrat în comunitate de artiști care lucrează în această tehnică, de mai bine de șase ani. „Ținem legătura și ne apreciem reciproc munca”, mărturisește el. Și-a făcut și o listă a favoriților, unde regăsim nume precum: Isidora Paz Lopez, Niki de Saint Phalle, Giulio Menossi, Dino Maccini, Romuald Mesdagh, Gary Drosle sau Beatrice Serre. „Îmi plac pentru că sunt creativi, unici, iar fiecare are o tehnică proprie care se detașează față de ceilalți, le vezi lucrările și știi că sunt ei”, spune Iulian Moldovan.

În 2010, Iulian Moldovan a gândit proiectul Glappy. Nume și al proiectului său de diseratție. Era un proiect de street art, în care a realizat în tehnica mozaicului diverse personaje amuzante pe care le monta în spatial public. Pe parcurs a schimbat puțin idea proiectului și a început să realizeze lucrări de mozaic de dimensiuni mai mari: Fațada Casei de Cultură din Târnăveni, balustrada de la Universitatea Națională de Artă sau dragonul din centrul vechi, strada Șelari. Proiectul continuă, dar sub o altă denumire: Glappy Art Studio.

Spune că de mic și-a impus anumite praguri pe care trebuia să le atingă. Cu fiecare obiectiv atins, își propunea alte obiective mai dificile. „Pe termen lung îmi doresc să fiu un reprezentant al României peste hotare prin tehnica mozaicului. Pe termen mai scurt, îmi doresc să realizez un nou proiect de mozaic în spatial public”, conchide el.
Acum, tehnica mozaicului se tot extinde și se diversifică. Astfel, variațiunile devin aproape infinite. S-a ajuns la forme la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată care înglobează obiecte personale într-un liant ce creează o decorație parietală, numită „memoria zidului”. Totuși, arta mozaicului nu este singura în care s-a inovat. Însăm despre altele, rămâne să povestim altă dată.