Amintiri #1 – Puii de pisică

Umblăm la cutiuța cu amintiri astăzi. Dacă până acum expuneam aici pe blog ideile și gândurile mele actuale, hai să zic și emoțiile și trăirile, m-am gândit că nu ar fi rău să mai strecor câte o amintire.

Și m-am gândit să încep cu stângul ca în armată, adică cu o amintire tristă. Să-i dăm drumul coane:

Eram copil, nu știu câți ani să fi avut, vreo 6 sau poate 7 sau 8, pe acolo, nu mai rețin exact. Peste drum de noi exista o zonă unde oamenii aruncau gunoaiele, era prin anii 1990 sau 1991 sau pe acolo. În orice caz oamenii pe atunci nu aruncau gunoiul selectiv ca în zilele acestea. Nu erau servicii de salubrizare care să colecteze gunoiul.

Era undeva după revoluție, nu eram noi românii atât de europenizați ca astăzi. La acea groapă de gunoi noi îi spuneam prund. Era un prund lângă o apă plin de deșeuri de tot felul. Noi copiii mai mergeam uneori acolo să dăm foc la cauciucuri sau să răscolim prin gunoaie (așa era pe aici).

Odată am mers singur și am dat peste niște pisici. Era undeva spre iarnă. Erau niște pui de pisică foarte drăgălași dar aveau puroi în ochi, așa mi-i amintesc, era pricăjiți, slabi și vai de ei. În mintea mea de copil am vrut să am grijă de ei să le fie cald și să le aduc hrană. I-am pus în ceva improvizat și i-am acoperit urmând ca a doua zi să le aduc mâncare fără să știe nimeni.

A doua zi când am ajuns la ei cu ceva de mâncare și i-am descoperit erau toți morți de frig. Peste noapte fusese foarte frig. Am plâns atunci fără să mă vadă nimeni. Am plâns și am suferit pentru ei. Erau doar vreo trei pui abandonați dar parcă mi s-a rupt sufletul. Ce vină aveau ei care de-abia văzuseră lumina să le fie luată așa de repede?