Am făcut un maraton zilele acestea cu acest serial. Am urmărit episod după episod ore în șir doar pentru al termina odată dar am găsit și părți din el care m-au încântat.
Serialul este despre un psihoterapeut jucat de actorul Marcel Iureș și ședințele lui de psihoterapie. Cea mai mare partea a serialului este filmată într-o încăpere având pe canapele pacienți și pe psihoterapeut. Așa că din punctul ăsta de vedere poate fi considerat plictisitor. Însă nu e chiar așa.
Pe parcurs descoperim trăirile interioare ale unor personaje cum ar fi Dinu jucat de Victor Rebengiuc, trăirile lor, emoțiile și gândurile lor sincere pentru că în fața unui psihoterapeut poți fi sincer acesta având obligația să păstreze secretul profesional, ține de etică profesională, oricum.
Sunt mai multe personaje care sunt pacienți cu diferite probleme, spre exemplu un tânăr militar cu mustrări de conștiință care a omorât într-o misiune copii nevinovați sau o tânără care tocmai află că este infectată cu HIV.
Desigur, psihoterapeutul are și el problemele lui, trece printr-un divorț cu soția sa, sau este dat în judecată de tatăl unui fost pacient care s-a sinucis și îl consideră vinovat. De asemenea se reîntâlnește cu o fostă iubire din tinerețe.
Poți afla cum se sfârșesc toate acestea urmărind serialul pe HBO Max.
Are un rating foarte bun pe IMDB, și anume 8,1/10.
Nu pot spune că m-a incitat în aceeași măsură ca serialul Pablo Escobar – El patron de mal sau The young Pope dar pentru a petrece timpul liber vizonând un film cu actori români de valoare și cu scene uneori incitante este bun.
Comenteaza