Am omis neintenționat o postare pe blog aici de 8 martie ziua femeilor. Nu am avut timp.

M-am recompensat pe rețeaua de socializare Facebook însă simt că nu e de ajuns şi nu ştiu ce pot face.

Dar hai să-mi revin şi să scriu totuşi o postare postum.

O întâmplare cu femei.

Poate cu o femeie. O chema Anda,  aşa o cheamă şi acum şi simt că dacă am scriu despre ea o să-mi iasă din minte.

Am iubit-o. Poate nu cum iubeşte un bărbat o femeie ci mai degrabă un adolescent. Deşi aveam vreo 24 eram îndrogăstit ca un adolescent fără intenții murdare, fără să vreau doar să i-o pun. Iubeam în felul unic în care doar eu ştiu să iubesc.

Nici măcar nu am sărutat-o. Poate ea aştepta asta dar eu nu am făcut-o pentru că nu am simțit asta. Doar pe obraz, doar priviri pătrunzătoare şi pline de înțeles, fermecătoare şi hipnotice.

Totul s-a terminat cu un buchet de flori pe care am vrut să il dăruiesc însă ea nu a coborât scara din apartamentul ei. Nu s-a deranjat fata. Ce să spun. I-a fost deranj.

Nu am mai vorbit cu dânsa prea mult de atunci. Obişnuiam să ne plimbăm cu bicicletele, sau chiar pe jos şi să povestim. Dar v-am spus cum s-a terminat. Ştie că am iubit-o. I-am spus şi i-am arătat asta. Probabil nu m-a considerat destul de bun pentru dânsa. Probabil.

Vroia ceva mai bun. La fel ca toate. Cu pretenții. Nu un nimic ce lucra cu ziua pe şantier în construcții. A preferat un inginer sau plm cu care s-a şi măritat. Nu au copii. Aş fi văzut pe rețeaua de socializare pe care o ştim cu toții că părinții obişnuiesc să-şi expună plozii. Poate nu au dorit sau poate nu pot.

Din relațiile pe care le-am avut nu mi-am dorit copii. Nu m-am simțit destul de pregătit. Bine, dacă e să o luăm aşa poate niciodată nu eşti. Dar divaghez. Să revin la Anda.

Avea 16 ani când am cunoscut-o. Era frumoasă şi avea ochii albaştrii-verzui cu un păr ce aducea a spicul de grâu, corp îndesat şi fund frumos ferm. Nu m-a vrut. Buchetul de flori s-a ofilit undeva pe masă la mine şi poate nici acum nu ştie că am vrut să ofer aşa ceva. Pentru că nu i-am spus. Era o surpriză. Nu ştie nici acum de ce am chemat-o în acea seara să coboare din apartamentule ei de la etajul trei.

Poate dacă citeşte această postare află. Deşi nu cred. Deşi nu mi-aş dori. Poate scriind asta îmi va ieşi din minte cum mi-au ieşit şi multe alte femei sau mă rog…fete. Le-am regăsit mai târziu pe stradă întâmplător mergând spre nu ştiu unde sau făcând nu ştiu ce. Dar nu mai erau la fel. Erau schimbate, mai triste, mai serioase, mai fără viață şi veselie, mai reci.

La mulți ani dragi femei! Şi când vi se oferă primiți, când sunteți chemate veniți, când sunteți iubite, iubiți. Acesta e un sfat de la un bărbat care a trecut prin viață, prin probleme şi care vă iubeşte! Vă pup