Ieri luam BUS-ul local să-mi rezolv niște treburi din timpul săptămânii, azi fiind weekend, nu aș fi avut cum. Pe BUS m-am întâlnit cu un profesor de info, un vechi amic, care mă ajuta în diverse treburi mai pe la început, când eu habar nu aveam cu ce se mănâncă o unitate, ce e un hard, ce este și cum arată o memorie RAM.

Le-au mărit salariile cu 25 de procente, dar eșalonat cumva, adică tot să nu fie pe a lor. Mi-a povestit cum salariul lui se duce în două săptămâni pe dări la stat, navetă, etc. De concedii nu mai putea fi vorba.

Plus că era stresat un pic că lucra la un proiect.

Mă gândesc așa, chiar merită să te faci profesor? După ani de studiu, după ce că sistemul educațional este varză, la pământ, după ce că programele sunt aiurea, după ce mai ales că nu se mai pune problema ca profesorul să fie un ins respectat în școală, unii luând chiar bătaie de la elevi…

Or să mai vrea tinerii studenți să devină profesori? This is the big question!

Am răsfoit ceva cărticele de clasa 0 și 1 găsite pe Scribd, și am parcurs la cererea unei vecine ceva probleme de mate a unei eleve de clasa a doua, care nu înțelegea și și-a pus speranța în mine, să-i rezolv problema.

Problema am rezolvat-o. Dar ce se predă m-a lăsat mască. Un talmeșb-almeș față de ce se preda în anii 90, când totul părea clar, când 2+2 făceau 4. Când nu existau atât de multe culori și briz-briz-uri care să te inducă în eroare, atâtea culori, atâtea jocuri care face ca matematica să fie un joc, și nu ceva serios, care se presupune că trebuie să folosească și în industrii ce presupun responsabilitate.

Dacă le inoculezi de mic elevilor că învățătorii nu au bani, nu au putere, sunt niște proști care trebuie să-ți arate și ei ceva acolo, că nu are importanță decât banul, ei vor absorbi această informație ca fiind adevărată, și atunci…?

Atunci vom avea doar elite care ori învață la cele mai bune școli particulare în rest doar needucați, neștiind să scrie și să citească corect, neștiind să se exprime. Și o limbă română schimonosită, fără reguli.

Și mă gândesc și cu groază că poate unii dintre cei care învață astăzi limba română pe ciorne în drum spre casă, ca după, apoi să aibă timp de cafea și jointul de seară, vor scrie viitoarea constituție sau viitorul cod penal.

Tind să fiu dezamăgit. Banii nu vor rezolva problema deși au făcut bine că le-au dat până la urmă mai mult. Ar trebuie respectați mai mult cei care formează oameni. Ar trebuie tratați mai cu respect de cei plini de bani, ar trebui să ai bă coloană vertebrală și să se impună, să nu se lase. Nu mă interesează că ești fiul judecătoarei orașului, nu știi lecția, ai 4. Stai jos! Așa cred că ar trebuie să decurgă treburile.


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank