Latura spirituală nu trebuie neglijată. De multe ori ajungem în viața noastră, a unora, să nu avem altă nădejde decât în divinitate, sau mai mult în ea, pentru cine crede. Oricum inevitabil la un momentdat dăm de greu și foarte greu. Atunci vedem folosul credinței.
De luni a început postul și au început slujbele canonului mare în biserica ortodoxă care au ținut până astăzi, adică de luni până joi inclusiv. Am participat la o slujbă, este liniștitor și îți revigorează spiritul. Uneori e bine să te reculegi în biserică.
Nu am să uit niciodată cum cea mai mare bucurie am simțit-o într-o noapte a Sfintei Învieri când am participat toată noaptea la slujba din noaptea respectivă. Eram dărâmat în perioada aia și simțeam că nu am pe nimeni alături de mine. Am simțit o căldură și o liniște în biserică.
Nu vă îndemn să credeți, și nici să nu credeți în divinitate. Cu siguranță există destui care să o facă. Mă enervează că sunt atât de mulți contrapropăvăduitori, adică care manifestă ură față de biserică explicit. Îi tolerez, deși mă întreb eu dacă cred de ce nu aș manifesta ură împotriva lor în timp ce ei manifestă ură împotriva noastră a pupătorilor de moaște așa cum ne zic ei? Poate pentru că nu-mi stă în fire.
Ce ar mai fi de zis. Dacă ați postit vreodată și v-ați împărtășit cu siguranță cunoașteți liniștea și bucuria ca aunui copil din ziua respectivă, ceva plăcut și de neexplicat. Dacă nu ați postit puteți încerca, dar nu numai de mâncare ci și cu fapta, nu neapărat să dăm, ci să ne fim mai toleranți, să nu mai judecăm pe nimeni, mai împăciuitori, și mai puțin mândrii, măcar în perioada asta. Pentru că se și spune că pe cei mândrii îi voi smeri și pe cei smeriți îi voi înălța.
Dar nu numai asta e treaba. Nu trebuie să fi preot sau să ai cunoștințe religioase pentru a fi un om Ok. Și e bine să ai un duhovnic care să te îndrume pe drumul spiritual pentru că și aceasta este o parte a vieții noastre. Până la urmă pe toți ne așteaptă moartea, indiferent de bogăție sau nație. V-ați gândit că și dacă totuși Divinitatea există? Ce faceți activ în legătură cu asta pentru a vă fi bine în lumea de apoi?
Voi postiți?
din pacate nu, imi e greu sa ma abtin asa ca mai bine nu fac pacat
vali: fiecare cu împrejurările lui și contextele lui sociale. La mine cum în post nu se gătește mâncare de frupt nu mănânc nici eu. Și nevâzând-o nici nu simt nevoia.