Jurnal de idei #1

Sunt genul de om care nu am voie să mă plâng. Nici măcar să informez asupra vreunei stări de sănătate rele.

Pur și simplu așa am fost educat din copilărie. Dacă mă durea ceva eram certat, sigur eu făcusem ceva rău, umblasem subțire îmbrăcat sau vreo șotie.

Pur și simplu așa am fost dresat, dacă mă doare ceva să tac și să rabd.

De ce aduc în diacuție asta…pentru că pur și simplu nu știu ce găsesc unele femei la niște pufuleți, la niște cocolino, că bărbați nu pot fi numiți, care nu știu și nu pot să se încheie nici la șnururile de la pantofi.

Rămân uimit și stupefiat. Este adevărat, și eu cândva am fost la fel, un băiețandru, și am avut la braț femei frumoase, și ce găseau la mine nu știu.

Încep probabil să trec de tinerețe, e vârsta maturități, însă valul care se comportă ca niște copii, bătrâni fiind, și lipsiți de înțelepciune mă face să cred că încă mă aflu în proces de adaptare.

Văd adolescenți mai responsabili și mai maturi decât bătrâni și maturi cu părul alb pe cap.

Cam atât pe astăzi din jurnalul meu de idei. Iată că am început să țin și un jurnal de idei.