Parcă nu mai sunt eu de ceva vreme. Poate e și iarnă…anotimpul rece, când omul stă mai mult pe gânduri, când cazi mai ușor în depresie și îți faci filme mentale despre cum o să fie.
Îmi fac alergarea de seară uneori, alerg așa prin zăpadă câte 3 KM. Nu mă simt obosit ciudat.
Mi-au înghețat creierii? Mi s-a încetinit mintea. Capul lucrează la fel ca un telefon pe modul economic, lent, aproape deloc. În schimb am devenit amator de senzații. O să fie bine îmi tot spun. Dar parcă prea multe griji.
În fond astea mă țineau cândva alert însă acum nu-mi mai pasă prea tare. Când și când mă mai trece un fior despre cum ar fi dacă s-ar întâmpla ceva rău. O gândire nesănătoasă. Sau poate este doar faptul că dorm prea mult de ceva vreme. În fond așa sunt eu, îmi fac griji când nu am pentru ce-mi face griji. Liniștea nu mi-a priit niciodată. Presiunea sau presiunile la care am fost supus au fiert cele mai frumoase supe. Cele mai bune articole sunt scrise când era rău, când eram neliniștit și eram supus la presiuni extreme ale vieții.
Să mă bucur oare? În fond mai mereu am făcut ce am vrut eu. Sau așa am avut impresia, și era bine și-așa. Sau doar poate…
Comenteaza