E 1 septembrie și e prima zi a toamnei, dacă nu mă înșel și dacă nu s-a schimbat nimic între timp. Sună ca o compunere, ca un ese frumos ceea ce scriu eu aici și cum am început sau mă rog…dacă nu frumos măcar ese. În fond cam și asta sunt – articolele de blog, ese-uri.
Îmi aduc aminte că atunci când mergeam la școală în septembrie, pe vremea asta, școla începea pe data de 15. Acum începe mai devreme, pe 5 anul ăsta.
Fructele mi s-au copt în livadă, merii au plod și sunt plini, de-abia își mai țin crăcile de fruct. Poate am să fac și o fotografie să o vedeți și voi. Nuci încă nu-s de bătut aici în nordul Bucovinei. Aș fi vrut să fac o dulceață de nuci, nu am făcut niciodată dulceață însă la un moment dat o să fac și pe asta.
Mă bucur că am avut câteva zile de odihnă, multe, în care mi-am tras sufletul bine noaptea.
Viața trece repede. Suntem în 2022 și încă port în mine trecutul. Uneori mai glumesc pe seama lui. Nu pot să-mi scot din cap trecutul și mai glumesc cu treaba asta, știi zic că mi-ar trebui pastile de uitat, adică să uit, dacă mă înțelegi. Oricum viața ne dă de multe ori reset multora dintre noi.
E 1 Septembrie 2022 și azi e prima oară când mă gândesc eu însumi să strâng merele și că trebuie culese, când îmi asum responsabilitatea aceasta. Și chiar trebuie pentru că se strică pe ram sau cad jos și nu mai sunt bune. Mi-ar părea rău de parcă ar muri cineva dacă nu le-aș culege și le-aș lăsa, așa…aiurea.
A fost ziua limbii române parcă zilele acestea. Sunt oare nații cărora să nu le placă propria limbă? Mă îndoiesc. Așa ne place și nouă. Unii mai invață limbi străine, la fel cum o facem și noi. Mai învățăm limba engleză, și ne prinde bine, mai învățăm limba italiană, franceză, germană, etc. Însă când privești un obiect în vis și ți-ar cere cineva să-l denumești tot în limba mamei vorbești.
Poți să condamni pe cineva dacă-i zice la ceva, la orice, așa cum a auzit când a fost crescut? Dacă-i zice la căcat – căcat. Nu. Așa a învățat că se cheamă de la frați și mamă și așa-i spune. La curvă – curvă? Nu pentru că el chiar dacă ar numi-o prostituată, tot curvă o înțelege. Mă înțelegi?
E unu septembrie și astăzi pentru prima oară m-am îmbrăcat mai bine și am simțit că a venit toamna. Am privit iarba veștejindu-se. Am privit astăzi pomii plini de rod. A fost un an bun pentru meri, pentru peri și pruni. Un an mănos cum ar mai spune unii.
Ne pregătim ușor ușor de iarnă. Cu ce putem. Ba mai cumpărăm una alta pentru iarnă, ba ne gândim să punem, murături, ba mai băgăm ceva la frigider.
Unii își sărbătoresc ziua de naștere de în seprembrie, alții pe a altora. Ție îți place septembrie? Are parcă farmecul ei luna aceasta, știi?…Un aer ușor melancolic…
Comenteaza